Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Rednic: "Simao de la Benfica!? Dacă semna era aici!" :D

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 17 februarie 2009

Antrenorul dinamovist Mircea Rednic s-a declarat mulţumit de prestaţia echipei sale din meciul încheiat la egalitate cu Slavia Sarajevo (1-1):



"Nu sînt dezamăgit, nu am de ce. Nu e uşor, se vede oboseala. Ceva parcă nu merge totuşi, probabil s-au plictist de cantonament, dar mie mi-a plăcut cum au jucat. E bine că nu am pierdut. Au debutat şi Papa Malick şi Ousmane N'Doye, s-au prezentat bine dar mai trebuie să se pună la punct cu pregătirea fizică".



Rednic a comentat şi decizia de a-l reprimi la prima echipă pe Gabriel Tamaş, exclus în urmă cu o zi pentru că ar fi consumat alcool în cantonament:



"Pentru Tamaş am insistat mult să vină la Dinamo, acum sper că a înţeles că a greşit. Deocamdată se antrenează cu echipa a doua, de luni va reveni la echipa mare. Cine greşeşte, plăteşte! Şi eu le mai dau voie să bea cîte o bere sau un pahar de vin, dar să nu facă exces. Sper ca Gabi să revină în prima echipă, să joace bine şi să demonstreze că a fost doar un accident ceea ce s-a întîmplat.



Tehnicianul s-a arătat surprins la auzul veştii că Dinamo l-a achiziţionat pe Brunos Simao de la UTA, comentînd ironic transferul:



"Nu ştiu de nici un transfer al lui Simao. Poate Simao de la Benfica? Dacă semna era aici", a declarat Mircea Rednic la GSPTV.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.