Tehnicianul Stelei încearcă să pună punct războiul dintre fani şi Gigi Becali pentru a-şi scuti echipa de o presiune suplimentară
Pe lîngă cîştigarea campionatului, Lăcătuş şi-a mai propus un obiectiv în această primăvară: să readucă suporterii alături de echipă. Iar asta înseamnă închiderea războiului dintre fani şi Gigi Becali. "Pentru bunul mers al lucrurilor, am decis să fie săptămînal întrevederi între mine şi jucători, pe de o parte, şi suporteri, pe de alta",:X a declarat antrenorul.
Gazeta a aflat că la prima întîlnire, "Fiara" îi va ruga pe reprezentanţii galeriei să renunţe la răfuiala cu patronul. De ce insistă el pentru acest lucru?
1. Jucătorii i s-au plîns: "Nu putem juca aşa!"
În tur, fotbaliştii s-au plîns de mai multe ori că scandările la adresa lui Becali le diminuează concentrarea în meciurile din Ghencea. "O astfel de atitudine a tribunelor nu ne ajută deloc. Dacă fanii ar fi fost şi mai aproape de noi, poate că şi performanţele noastre ar fi fost altele. De exemplu, la meciul cu Fiorentina nici n-am simţit că jucăm acasă", i-au zis jucătorii lui Lăcătuş.
2. Vrea să protejeze emotivii
Pe fondul nemulţumirilor care-l vizau pe patron, şi reacţiile negative la adresa fotbaliştilor s-au accentuat. Lovin, Nicoliţă, Semedo, Toja, Dayro sau Stancu au fost fluieraţi nu o dată, iar unii dintre ei au cedat nervos. "Toate fluierăturile şi scandările ironice n-au făcut altceva decît să îi tragă şi mai rău în jos. I;)ar Marius vrea ca situaţiile astea să nu se mai repete", au dezvăluit surse din anturajul echipei.
10.625 a fost media de spectatori în Ghencea în turul de campionat, adică numai o treime din capacitatea totală a arenei de 28.000 de locuri
800 de spectatori a fost media suporterilor care au însoţit echipa în meciurile din deplasare în tur. "Avem nevoie de voi şi afară!", le-a transmis Lăcătuş
Se reaprinde scandalul
În ultimele zile, fanii Stelei au împînzit Bucureştiul cu mesaje contra lui Gigi Becali, scrise pe garduri sau pe blocuri. "Nu vom renunţa la protestele împotriva lui. Chiar dacă l-a adus pe Lăcătuş înapoi, tot returul vom fi anti-Gigi. Nu ne interesează că el spune că sîntem huligani. Nu-l mai vrem în Ghencea!", a declarat ieri unul din liderii galeriei.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}