Fotbal   •   Liga 1   •   TRANSFER

Ultimul asalt

Articol de Eduard Apostol   —  duminică, 22 februarie 2009

Borcea are de gînd să meargă săptămîna viitoare la Madrid în încercarea de a-l aduce pe Contra în Ştefan cel Mare





Mai sînt 7 zile pînă la debutul "cîinilor" în noul sezon, duminica viitoare cu Pandurii, iar Dinamo încearcă să definitiveze ultimul transfer al iernii: Cosmin Contra! Preşedintele executiv Cristi Borcea şi-a programat marţi o vizită la Milano, pentru a viziona live meciul de Champions League dintre Inter şi Manchester United, după care are prevăzut să ajungă la Madrid pentru o ultimă tentativă de a-l readuce pe "Guriţă" la Dinamo. Alături de şeful roş-albilor vor fi şi fraţii Ioan şi Victor Becali, care se cunosc cu oficialii lui Getafe, club cu care fundaşul dreapta de 33 de ani mai are contract pînă în vară.



Spaniolii vor bani

Există premise ca ibericii să fie de acord, în cele din urmă, să-l cedeze pe internaţional. Deşi preşedintele lui Getafe, Angel Torres Sanchez, susţine că românul este extrem de important pentru clubul său, care se luptă să reziste în Primera Division. "Intenţionează să crească puţin miza jocului şi să ia mai mulţi bani", susţin "cîinii".;)



Borcea vrea să vadă dacă şefii lui Getafe sînt de acord cu rezilierea contractului jucătorului, bineînţeles în schimbul unei sume de bani. "Spaniolii au tot evitat să spună cît ar vrea, dar la noi s-a auzit că ar fi vorba de 300.000 de euro. O să vedem săptămîna viitoare dacă mai facem afacerea", au conchis oficialii liderului.





500.000 de euro este prima de instalare promisă lui Contra de către dinamovişti





"Cred că va fi ultimul meu sezon la Getafe, e destul de clar. Încă n-am discutat nimic de contract pînă acum"

COSMIN CONTRA, fundaş Getafe



Luat şi la sentiment

În discuţiile avute cu Contra, Borcea a încercat să-l convingă pe jucător că a veni de acum la Dinamo ar fi o alegere potrivită pentru el: "Eşti o vedetă în Ştefan cel Mare, suporterii te consideră un mare fotbalist, n-ai de ce să-ţi faci griji!". Principala temere a fundaşului dreapta este că va fi huiduit la primul eşec, la prima greşeală. Tocmai de aceea a refuzat şi în vară varianta de a reveni în Ştefan cel Mare. "Sînt idei preconcepute vizavi de vîrsta jucătorilor în România şi oamenii au tendinţa să judece un fotbalist după acest criteriu, şi nu după experienţă", a spus Cosmin zilele trecute.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.