Inceputa in 1986, cariera de antrenor a lui Marian Bondrea n-a fost deloc liniara. A izbutit o performanta extraordinara cu Electroputere Craiova, pe care a promovat-o succesiv din "C" in "A" si apoi a dus-o in Cupa UEFA, dar a si fost pe banca Universitatii in anul in care a Bania a picat pentru prima data in liga secunda. Aceeasi echipa careia i-a adus ultimul trofeu, Cupa Romaniei, in 1993. Dupa o aventura in lumea araba, Bondrea (57 de ani) a acceptat oferta lui CSM Rimnicu Vilcea cu gindul de a-si trece in palmares a 6-a promovare.
- Domnule Bondrea, dupa 1-0 cu Alba Iulia ati revenit pe loc promovabil.
- Asa e, sintem pe doi si sper sa raminem aici si la finalul campionatului.
- Are forta Vilcea sa joace in Liga I?
- E prea devreme sa ma pronunt. Sa nu uitam ca echipa asta a suferit transformari extraordinare in intersezon. Au plecat si au venit foarte multi jucatori, majoritatea de valoare, dar fara experienta. Lucru care s-a vazut in partidele cu Argesul si cu Jiul, ambele pierdute.
- Ati cedat in cele mai importante meciuri de pina acum...
- Culmea e ca atit Argesul, cit si Jiul cred ca sint sub Alba Iulia sau Gaz Metan, de exemplu. In cele doua jocuri am parasit terenul invinsi din cauza greselilor individuale si a unor faze intimplatoare, dar nu vreau sa caut scuze. Ar fi absurd sa spun acum ca am evoluat mai bine decit adversarul care ne-a batut cu 4-0!
- Buget de prima divizie exista?
- Pina la vara, cind nadajduim sa fim in "A", ne intereseaza sa existe bani pentru nivelul Ligii a II-a, iar acest lucru e asigurat. La Vilcea nu se cistiga sume imense, insa important e ca ce se promite se plateste la zi. Primaria orasului si conducerea administrativa sint alaturi de noi suta la suta.
- Spectatorii de ce nu se inghesuie in tribunele Zavoiului?
- Lumea are acum alte prioritati, alte tentatii. Dar eu sper ca usor-usor sa readucem fanii linga noi, iar asta se va intimpla cu siguranta atunci cind pe stadion va fi spectacol si performanta.
10.000
de dolari este prima vilcenilor pentru promovarea in Liga I
1.000
de lei este prima oltenilor pentru o victorie pe teren propriu
1.500
de lei este prima vilcenilor pentru un succes in deplasare
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}