Liga 1

Marius se face rus

Articol de Cătălin Popescu, Remus Răureanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Rapid îl dă pe Constantin la Spartak Moscova pe 1,5 milioane de euro


Giuleştiul a găsit sursa de supravieţuire! Marius Constantin e omul care va fi sacrificat pentru a acoperi bugetul necesar returului de campionat. Fundaşul central, 24 de ani, e foarte aproape de o trecere la Spartak Moscova, suma tranzacţiei fiind în jur de 1,5 milioane de euro.

În locul lui Goian
Clubul din capitala Rusiei se orientase iniţial către Dorin Goian, pentru care a negociat cu Steaua, dar s-a retras în momentul în care a aflat pretenţiile roş-albaştrilor, 2,5 milioane de euro pentru un transfer definitiv. "Ne trebuie un stoper, dar nu sîntem dispuşi să investim atît de mult!", au reacţionat moscoviţii. Lui Spartak i-a fost propus după aceea Constantin, preferat graţie preţului accesibil, cu un milion sub cel al lui Goian.

Împart banii
Rapid nu va rămîne cu toţi banii de pe urma lui Marius. De ce? Fundaşul e deţinut în coproprietate cu FC Braşov, club fără acceptul căruia Constantin nu poate fi vîndut! Ardelenii au jumătate din drepturile federative ale fotbalistului, deci ar încasa 750.000 de euro, la fel ca giuleştenii.

Alb-vişiniii continuă negocierile cu ruşii, sperînd să crească suma pe ultima sută de metri,  dar li s-a transmis un termen limită: "Îl vrem neapărat pe Marius pînă la 1 martie, cu două săptămîni înainte de data primului nostru meci din campionat, cel cu Zenit!".

5 sezoane are Marius Constantin de cînd e la Rapid. A venit în vara lui 2004 de la FC Braşov

3 selecţii
are Constantin la echipa naţională, ultima în noiembrie 2007, cu Albania

26 de partide
a jucat Marius pentru Rapid în Cupa UEFA. Din actualul lot al giuleştenilor doar Maftei a bifat mai multe, 33

5 variante pentru înlocuirea lui M. Constantin le rămîn rapidiştilor: R. Fernandes, Maftei, J. P. Andrade, Mardare, Perjă


FLASH


Nu au bani de deplasare
Giuleştenii depun eforturi mari pentru a face rost de banii necesari deplasării la Bistriţa. "Situaţia e critică, sperăm să găsim resurse financiare", :Sspun alb-vişiniii. Partida Gloria - Rapid e programată duminică, de la ora 15:00, şi va fi televizată de GSP TV.

Bălan şi Varga la Urziceni
Unirea Urziceni a cîştigat cursa cu Rapid pentru împrumutul lui Tibi Bălan şi Dacian Varga. :(Oficialii rapidişti, cît şi şefii ialomiţenilor au negociat ieri toată ziua cu Vasile Şiman, care a preferat să-i tirmită la Urziceni pe cei doi mijlocaşi. "Varga şi Bălan s-au antrenat deja cu Unirea. Nu au semnat, dar transferul e ca şi făcut", a spus Şiman.


Ultimele noutăţi:

> Djordje Ivelja (mijlocaş, 24 de ani) a semnat ieri un contract pînă în vară cu Rapidul. Pentru a rămîne în Giuleşti, sîrbul a renunţat la prima de instalare. Rapidiştii încearcă acum să facă rost de bani pentru a plăti agenţii jucătorului.

> Nicolae Grigore e suspendat pentru partida de la Bistriţa. Lazăr şi Spadacio sînt incerţi, însă medicii fac eforturi să-i recupereze pînă la ora meciului.

> După Taher, Kokkalis şi Tampiza, un alt om de faceri l-a refuzat pe George Copos. Patronul Rapidului a apelat şi la Dan Ostahie, patronul de la Altex, căruia i-a cerut să ajute clubul măcar cu o sponsorizare, însă fostul acţionar din Giuleşti a refuzat.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.