Liga 1

Viitorul Borcea

Articol de Ioana Mihalcea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Suporterii îl vor pe Ionuţ Lupescu în funcţia de preşedinte executiv al roş-albilor, în cazul în care Cristi Borcea renunţă la vară


Ionuţ Lupescu este îmbiat de suporteri să revină în Ştefan cel Mare, unde şi-a creat un nume ca fotbalist! Într-un sondaj iniţiat pe www.dinamovisti.ro, trei sferturi dintre microbişti au votat în ultima lună ca actualul director general al FRF să îi ia locul lui Cristi Borcea la vară, cînd preşedintele executiv al "cîinilor" a anunţat că se va retrage din funcţie. "Vreau să rămîn doar acţionar, să savurez meciurile din Champions League din lojă", a anunţat Borcea, completînd apoi: "L-aş lua oricînd pe Lupescu la Dinamo. De fiecare dată cînd vorbim la telefon, îl întreb dacă nu vine înapoi. Este cel mai indicat să preia locul meu în staff-ul administrativ, eu aş pleca şi acum, nu aş mai sta să intrăm în Ligă, dacă vrea să vină".

Şi Lupescu, crescut la clubul dinamovist, a rămas sufleteşte apropiat de roş-albi. A spus-o la Sport Total FM: "De fiecare dată cînd ne întîlnim, Cristi Borcea îmi propune să mă întorc la Dinamo. Dar, deocamdată, nu se pune această problemă. Eu sînt crescut în Ştefan cel Mare, însă acum nu vreau să am legătură cu clubul. Nu vreau să apară discuţii, sînt echidistant. Normal că ţin cu Dinamo, dar nu înseamnă că munca mea are vreo legătură cu acest club. Dimpotrivă, aş vrea ca ei să cîştige fără nici un fel de ajutor".;)


sondaj www.dinamovisti.ro

L-ai vrea pe Lupescu la Dinamo, dacă Borcea va renunţa la funcţia executivă?

Da    75 %
Nu    25 %
Total voturi: 2.388

6 trofee a cîştigat Lupescu ca jucător cu Dinamo, 3 titluri de campion şi 3 Cupe ale României

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.