După ce Raul a atins 500 de prezente în tricoul lui Real Madrid la numai 31 de ani, catalanul Xavi caută să doboare recordul stabilit de atacantul spaniol pentru marea rivală. Mijlocaşul a reuşit la finalul săptămînii trecute să depăşească cele 452 de apariţii în tricoul Barcelonei atinse de Carles Rexach.
Xavi a debutat la Barca în 1998, pe vremea cînd antrenor al echipei era Louis Van Gaal şi a fost om de bază pentru fiecare dintre tehnicienii care i-au urmat olandezului pe banca tehnică a catalanilor. În cei 11 ani pe care i-a petrecut pe Camp Nou, mijlocaşul în vîrstă de 29 de ani a marcat 43 de goluri pentru gruparea azulgrana, 7 numai în acest sezon.
"Totul este rapid în fotbal. Trebuie să o iei în fiecare zi de la capăt, să munceşti şi să te gîndeşti la ceea ce te aşteaptă" a explicat Xavi, care are un palmares extraordinar în Catalunya: trei titluri în Primera Division, două Supercupe, o Ligă a Campionilor, la toate acestea adăugîndu-se titlul european cîştigat cu Spania în 2008.
Record de apariţii în tricoul Barcelonei
MIGUELI 548
XAVI 453
REXACH 452
PUYOL 425
AMOR 422
ZUBIZARRETA 410
SEGARRA 402
RIFÉ 401
ALEXANKO 399
ASENSI 396
International • Campionate • FC BARCELONA
Xavi are 453 de prezenţe în tricoul Barcelonei la numai 29 de ani şi este pe 2 în topul all-time!
Articol de Gazeta Sporturilor — vineri, 27 februarie 2009
{{text}}