Altele

"Stelele Moscovei pe gheaţă", un prim succes la Miercurea Ciuc

Articol de Andreea Moldoveanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

"Stelele Moscovei pe gheaţă" a fost un succes la Miercurea Ciuc, unde întregul public a fost fascinat de celebrii patinatori Natalia Bestemianova, Andrei Bukin şi Igor Bobrin.

"A fost o atmosferă foarte frumoasă la Miercurea Ciuc. Publicul a fost absolut minunat.  Toţi cei prezenţi au trăit fiecare moment la intensitate maximă. Ne-au aplaudat 15 minute la sfîrşitul spectacolului. 

Îmi voi aminti cu drag de acest public şi abia aştept întîlnirea cu publicul bucureştean", a spus Natalia Bestemianova îainte de a ajunge în Bucureşti.

"Ceea ce ne bucură cel mai mult este să patinăm pentru fanii noştri. Căldura şi aprecierea din partea publicului nostru ne inspiră în permanenţă", a spus şi Igor Bodrin.

Pe 1 martie specatorii îi pot vedea pe patinatori la patinoarul "Flamaropol". Datorită cererii mari, vor avea loc două spectacole, unul la ora 15:00 şi unul la ora 20:00.

În prima parte, aproximativ 50 de minute, publicul va urmări cele patru acte din "Lacul Lebedelor". A doua parte este de divertisment, unde campioni naţionali, europeni, mondiali sau olimpici vor îşi vor face numerele cu care au participat la concursuri. Lor li se vor alătura acrobaţi de la circul pe gheaţă.

Un spectacol de lumini şi eleganţă vă aşteaptă, în premieră în România, în cadrul Proiectului Naţional Cultural 2009 "ARTĂ CONTRA DROG", duminică, 1 martie, la patinoarul "Flamaropol" de la ora 15:00 şi de la ora 20:00.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.