International   •   Campionate   •   ARABIA SAUDITĂ / AL HILAL

Cosmin Olăroiu: "Se doreşte îndepărtarea mea de aici, NU ŞTIU dacă rămîn"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 28 februarie 2009

Cosmin Olăroiu a explicat la GSP TV că este în continuare antrenorul lui Al Hilal şi a povestit cum a trăit problemele cu Federaţia Saudită despre care GSP  a scris astăzi în premieră!



"Deocamdată sînt antrenor la Al Hilal. Nu s-a întîmplat nimic, eu m-am enervat că nu au fost lăsaţi jucătorii mei să intre pe teren şi le-am zis că nu vin la festivitate fără fotbaliştii mei.



Din cîte am înţeles eu de la Al Nassr, gestul meu ar fi insultat, dar noi am fost cei jigniţi, nu invers! Tricoul de premiere mi-a fost cerut de cineva, nici nu mai ştiu ce-am făcut cu el", a explicat Olăroiu la GSP TV.



"Aseară, patronul clubului a venit la mine acasă, iar eu le-am zis să sărbătorească ei şi le-am spus că eu doar mi-am făcut datoria. I-am anunţat că nu voi mai continua, iar ei s-au rugat de mine să mă răzgîndesc.



Trebuie să discut termenii contractului acum. Al Ittihad face presiuni mari să ne învingă prin orice mijloace, pentru că n-a mai cîştigat nimic de doi ani de zile", ;) a mai adăugat fostul tehnician al Stelei.



OLĂROIU: "NU ŞTIU DACĂ MAI RĂMÎN ÎN ARABIA SAUDITĂ"




"M-a deranjat că fotbaliştii mei din afara lotului n-au fost lăsaţi să intre pe teren să sărbătorească, cînd pe mine mă felicitau sute de oameni coborîţi pe gazon cu plase în mînă, nişte indivizi pe care nici nu îi cunoşteam!



Mie nu mi s-a părut normal, aşa că am plecat. Dacă lor li se pare normal, să fie sănătoşi, nu mă interesează. Nu ştiu dacă voi continua aici. Am fost sunat de cei de la Al Ahly să vin la ei, iar eu le-am reamintit că avem meci direct săptămîna viitoare. :)



Se doreşte îndepărtarea mea de aici! Nici vorbă să fi aruncat acel tricou precum susţine Federaţia, eu doar l-am dat cuiva. Foarte bine dacă mă interzic în ţară, eu cînd am ceva de zis voi zice, dacă mă dau afară e foarte bine. E foarte bine...Am oferte şi acum şi o să am şi în continuare, din zona aceasta", a mai declarat Olăroiu la GSP TV.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.