Oficialii ieşeni sînt optimişti în privinţa recuperării celor doi jucători care s-au accidentat în meciul cu Universitatea Craiova.Politehnica Iaşi face eforturi pentru ca jucătorii accidentaţi în timpul meciului cu Universitatea Craiova, Andrei Cristea şi Cornel Buta (foto), să fie recuperaţi pînă la ora jocului cu FC Vaslui, de vineri. "Andrei Cristea, care a suferit o comoţie cerebrală, a efectuat dimineaţă doar o alergare, acelaşi lucru urmînd să-l facă şi după amiază. Cornel Buta a lucrat la sala de forţă dimineaţă şi diseară va încerca să intre normal la antrenament. El a suferit o entorsă de gleznă, însă spune că se simte bine. Vom şti clar dacă cei doi vor putea juca vineri, cu Vasluiul, abia după antrenamentul de mîine" a declarat medicul Politehnicii Iaşi, Marius Pralea.
{{text}}