Unic Piatra Neamţ a renunţat la antrenor, iar finanţatorul vrea să se retragă de la echipă
Formaţia de volei feminin Unic Piatra Neamţ a renunţat, marţi, la serviciile antrenorului Constantin Chiţigoi pentru că nu mai putea să îi achite salariul, în timp ce finanţatorul Vasile Ouatu a anunţat că vrea să se retragă de la echipă.
"Există o limită. Singur nu mai pot să duc echipa. Oraşul nu are putere economică şi atunci trebuie să renunţe la sport. Nu mai puteam să-l plătesc pe domnul Constantin Chiţigoi. Abia am găsit bani pentru cele trei luni cât a stat la echipă.
Nici rezultatele n-au fost cele aşteptate. Am avut un retur foarte slab. Săptămâna trecută, la Mioveni, am pierdut cu 1-3 în faţa unei echipe, Dacia, care are trei victorii în tot campionatul", a declarat finanţatorul Vasile Ouatu, care a fost preşedintele grupării moldovene timp de 20 de ani.
Tehnicianul formaţiei, Constantin Chiţigoi, a spus că nu ar fi vrut să plece de la echipă, însă situaţia era una destul de gravă.
"Îmi pare rău că nu sunt soluţii de redresare a echipei. Când am venit la echipă, în urmă cu trei luni, se vorbea de faptul că o să transferăm cel puţin două jucătoare cu experienţă, pentru a ne întări, dar noi le-am pierdut pe Andreea Niculcea şi Laura Mastahac.
Nu stăteam la echipă dacă nu exista un plan de restructurare cu jucătoare tinere, dar, din păcate, domnul Ouatu vrea să renunţe la finanţarea formaţiei, ceea ce mi se pare foarte grav", a precizat Chiţigoi.
Antrenorul a fost numit în funcţie la Unic Piatra Neamţ în urmă cu trei luni, el refuzând o propunere de la Steaua pentru a pregăti formaţia moldoveană. Pentru moment, tehnicianul îşi doreşte să ia o pauză, urmând ca în viitor, să aleagă o altă echipă pe care să o antreneze, în funcţie de ofertele pe care le va avea.
Formaţia Unic Piatra Neamţ se află în acest moment pe locul 7 în Divizia A1 feminină, iar până la finalul sezonului va fi antrenată de secunzii Aurel Cazacu şi Mihaela Voivod.
Sursa: NewsIn
{{text}}