Tehnicianul Berthold Văsuică a fost numit, luni seară, antrenor principal al echipei feminine de volei SCM Universitatea Craiova, el având aceeaşi funcţie şi la formaţia masculină de la clubul din Bănie.
Văsuică are ca obiectiv salvarea de la retrogradare cu echipa feminină şi promovarea celei masculine: "Vreau să ajut cu tot ceea ce ştiu. Am timp puţin la dispoziţie, dar în play-out vreau să nu tremurăm pentru evitarea retrogradării şi să accedem în prima ligă cu formaţia masculină. Îmi doresc să îndeplinesc obiectivele cu ambele echipe".
Oficialii clubului nu au precizat ce se va întâmpla în cazul în care meciurile celor două echipe se vor suprapune.
Echipa feminină SCM Universitatea Craiova este pe locul 9 în Liga Naţională, iar Văsuică a fost antrenor secund la Unic Piatra Neamţ, fostă câştigătoare a Cupei României.
Sursa: NewsIn
{{text}}