Liga 1

Brăneţ stă cu gâtul imobilizat două săptămâni după accidentarea de la Vaslui

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Portarul formaţiei Politehnica Iaşi, Cristian Brăneţ, a suferit o entorsă cervicală în prima repriză a meciului cu FC Vaslui şi va trebui să stea două săptămâni cu gâtul imobilizat pentru a-şi proteja zona afectată.

"Portarul a suferit o entorsă cervicală cu deplasare de ligamente. Din fericire, starea lui Brăneţ este stabilă, nu este foarte grav, în sensul că nu avem de-a face cu o fractură, dar leziunea sa cervicală necesită un repaus total de aproximativ două săptămâni. În acest timp va trebui să poarte un corset în jurul gâtului pentru a proteja zona afectată. Brăneţ nu va putea reveni pe teren mai devreme de trei săptămâni, dar putem spune că a scăpat uşor", a declarat medicul formaţiei Poli Iaşi, Marius Pralea.

Brăneţ se află momentan internat la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, dar va pleca acasă cel mai probabil sâmbătă seara. "Asta e fotbalul, un joc bărbătesc, uneori mai dur. E bine că am scăpat doar cu atât, se putea întâmpla ceva mult mai grav. Mă doare tare gâtul şi buza, care mi-a fost cusută. Voi pleca acasă, dar timp de 14 zile trebuie să stau cu un corset în jurul gâtului, astfel că voi rata câteva meciuri. E bine totuşi că Răzvan Pleşca a scăpat mai ieftin", a declarat Brăneţ.

Celălalt jucător ieşean accidentat în meciul cu FC Vaslui, Răzvan Pleşca, va avea nevoie de câteva zile de repaus, după care va reveni la antrenamente.

Politehnica Iaşi a pierdut, vineri, în faţa lui FC Vaslui, scor 0-2, într-un meci în care ambii portari ai săi, Brăneţ şi Pleşca, au fost accidentaţi de fundaşul advers Pavlovic, primul fiind transportat la spital, iar cel de-al doilea continuând meciul după câteva minute în care a primit îngrijiri medicale.

NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.