Fotbal   •   Liga 1   •   BRAŞOV - STEAUA 1-0

Prelungiri cu scîntei

Articol de Marius Mărgărit, Răzvan Rotaru   —  luni, 09 martie 2009

Schimbul de înjurături între Ghionea şi Lucescu a declanşat nervii din cele două tabere. A urmat un meleu general, Dayro şi Răzvan fiind la un pas de bătaie





Trecuse de minutul 90. La mijlocul terenului, Petre Marin şi Roman s-au dat cap în cap. S-a auzit pînă în tribune. Ghionea l-a lovit cu mingea pe braşoveanul căzut. Lucescu a sărit de pe bancă. L-a înjurat greu pe stelist. Căpitanul roş-albaştrilor n-a rămas dator. Mai mult, s-a îndreptat  ameninţător spre antrenorul adversarilor. Aşa a început încăierarea generală între cele două echipe.



Dayro a vrut să-l lovească pe Lucescu

Primul care a sărit să-l oprească pe Ghionea a fost Rui Duarte. Apoi a venit în viteză şi Dani Coman, să-l potolească pe stelist. Dayro Moreno a încercat şi el să-l lovească pe Răzvan Lucescu, dar l-a ratat. Team-managerul Stelei, Marius Ianuli, a încercat să-l scoată din meleu pe tehnicianul stegarilor, în timp ce, în îmbulzeala generală, Massimo Petrazzini l-a îndepărat şi el de "focar" pe căpitanul roş-albaştrilor.



Ghionea: "M-a înjurat de mamă!"

După cîteva zeci de secunde, totul s-a calmat. Cristian Balaj a lăsat iniţial impresia că va apela la sancţiuni disciplinare. N-a făcut-o însă, preferînd să dea drumul la joc, pentru încă două minute. La final, Ghionea şi Răzvan Lucescu s-au apropiat. "Nu credeam că o să mă înjuri de mamă", i-a reproşat stelistul tehnicianului. Pe drumul spre vestiare, extrem de nervos, Dayro Moreno dădea cu piciorul în uşi.

 

"Eu l-am înjurat pe Ghionea, el pe mine, apoi totul a degenerat. Am vorbit la vestiare, ne-am împăcat, totul s-a rezolvat. E tensiune, sînt nervi, poate să fie vorba de regie. Punct"

Răzvan Lucescu, antrenor FC Braşoiv



Nicoliţă trebuia eliminat

Cristian Balaj a condus discret disputa din teren, fără mari greşeli. I se poate imputa însă blîndeţea cu care l-a tratat pe Bănel Nicoliţă în minutul 53, după un fault tare la Roman. Stelistul avea deja un avertisment, după ce, în minutul 18, l-a atacat brutal, cu crampoanele pe tibie, pe brazilianul Ezequias (foto). O intervenţie de "roşu", pe care Balaj a sancţionat-o doar cu cartonaş galben.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.