Altele   •   Stiri   •   Luxemburg - Romania 0-2

"Pentru toti!"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 18 octombrie 2007

Capitanul Cristi Chivu a dedicat reusita calificarii la Campionatul European de anul viitor tuturor celor care au fost aproape de echipa nationala



- Cristi, cum a fost?


- O campanie grea. Aceasta generatie merita o calificare la turneul final. Ne bucuram, am muncit mult pentru aceasta calificare. O meritam pe deplin!



- Ce ti-a venit in minte in momentul in care ai aflat ca Albania-Bulgaria s-a incheiat 1-1?

- M-am gindit la calificare si la cit am suferit in toti acesti ani in care nu am fost prezenti la turnee finale! M-am gindit la suporteri, la noi, la toti cei care ne-au fost alaturi si ne-au sustinut.



- Cui dedici aceasta calificare?

- Tuturor! Noua, fanilor, celor care ne-au sustinut in clipele grele. Le multumim! Impreuna am reusit o performanta mare pentru fotbalul romanesc!



- Adi Mutu a lipsit tocmai la aceasta partida care ne-a adus calificarea.

- Alaturi de el am avut destule momente in care am sarbatorit. Sint sigur ca si el e fericit acum, asa cum sintem cu totii!



- Ne-am calificat, ce va fi la Euro?

- Haideti sa ne bucuram! Sa savuram clipa! Am asteptat prea mult aceste clipe minunate. Avem timp sa ne gindim si ce va fi la Euro!



Mutu: "Nu stiu sa ma bucur!"


Marele absent al partidei de ieri, Adrian Mutu, a declarat pentru www.fanatik.ro: "Nu prea stiu nici cum sa ma bucur. E prima data cind obtin o calificare! Ce a fost mai usor a trecut, ne-am calificat, de acum incepe greul", a declarat "Briliantul", care a facut si o promisiune: "Mergem la Sofia sa cistigam, chiar daca sintem deja la Euro!". Atacantul Fiorentinei a vorbit si despre posibilele adversare de la turneul final: "Mi-ar placea sa intilnim Anglia si Spania. Anglia nu ne-a batut niciodata, Spania mai greu, iar la ultimul amical chiar i-am invins".



Liniste la "Universitate"


Dupa victoria impotriva Olandei, un grup de 200-300 de suporteri, cu steaguri si goarne, s-a bucurat la Piata Universitatii, in ciuda ploii si a frigului. Aseara, desi Romania si-a asigurat calificarea la Euro 2008, fanii "nationalei" au preferat sa se bucure acasa. Piata Universitatii era aproape pustie la miezul noptii (foto). Mai treceau tineri prin zona. Unii strigau: "Hai Romania!". Doar atit. In Piata erau prezente doar citeva masini de Politie si ale Jandarmeriei, precum si reprezentantii mass-media. (Costas Mincu)



"Sint superfericit! E prima mea realizare fantastica. Sintem in al noualea cer. Imi pare rau ca n-am fost in Luxemburg"


Paul Codrea



"Felicitari baietilor si lui nea Piti, ei au dus greul. Eu am jucat putin si am alte ginduri la Moscova, sa revin cit mai repede pe gazon"


Razvan Cocis



"Am vazut la televizor repriza a II-a din Luxembrug. Ma bucur pentru nea Piti ca va avea posibilitatea sa conduca nationala la Euro 2008"


Laurentiu Rosu



"Sintem bucurosi ca ne-am calificat si am produs putina bucurie romanilor. Aceasta generatie merita sa ajunga la un turneu final, dupa atita ghinion"


Cosmin Contra



Ienei: "Meritam calificarea!"

Emeric Ienei, antrenorul care i-a condus pe "tricolori" atit la turneul finaal al CM '90, cit si la Euro 2000, a urmarit aseara toate cele trei partide din grupa G: "Meciul nostru n-a fost spectaculos, dar era unul necesar, pe care trebuia sa-l cistigam. Am invins la pas, fara sa fortam. Bulgarii au fost penibili! Olandezii au ramas cu jocul lor, placut, desfasurat pe toate zonele terenului. Au insa probleme la finalizare si in defensiva. Meritam calificarea! A venit la timp! Acum putem deja sa ne pregatim de turneul final!"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.