Liga Campionilor

Real Madrid, «Plonjînd în REALITATE»

Articol de Andrei Niculescu  —  joi, 12 martie 2009

Real Madrid e departe de statutul său de cel mai important club din istorie


S-au scris mii şi mii de rînduri despre legătura aproape mistică existentă între Real Madrid şi Champions League. S-a vorbit despre miraculoasa schimbare la faţă a acestui club atunci cînd are de jucat în această competiţie. S-a spus că în Liga Campionilor, văzută drept ceea ce şi este de fapt, o extensie e bătrînei Cupe a Campionilor Europeni, Real Madrid e altceva. Se crease practic un fetiş în acest sens, o stare de superioritate totuşi fără fundament, întreţinută şi de presă, vezi coperta din "Marca" de marţi, cu un titlu suficient de arogant: "Acesta e Anfield. Ei şi ce!". Cu alte cuvinte, "Noi sîntem Real Madrid, restul nu mai contează".

"Marca" a rectificat într-un fel ieri, cînd n-a pomenit nici măcar un cuvînt pe prima pagină despre greşelile de arbitraj, care au contribuit la primele două goluri şi au influenţat rezultatul. A fost un semn de decenţă al cotidianului numărul unu al Spaniei, căci superioritatea lui Liverpool a fost atît de evidentă încît orice asemenea scuză ar fi fost penibilă.

Marea dramă a lui Real Madrid e că nici măcar nu are cum să se ascundă în spatele greşelilor de arbitraj. Da, poate că ar fi fost scuza perfectă, ar fi mascat o realitate gri, dar cînd Casillas e cel mai bun om al tău primind 4 goluri, parcă ţi-e jenă s-o mai expui public. Pînă la urmă, însuşi faptul că Real Madrid poate fi dezavantajat astfel e tot un semn de slăbiciune la nivel de club.

Explicaţiile unui dezastru, previziunile unui viitor
Liverpool nu-i o surpriză. E aceeaşi echipă care, cu Rafa Benitez, a devenit o specialistă a Ligii Campionilor. Benitez e probabil cel mai bun tactician din fotbalul de azi cînd vine vorba de astfel de meciuri. Cînd are timp să le pregătească, o face perfect, mai greu e într-o competiţie de regularitate, cum e Premier League, acolo unde Hull City sau Stoke City te pot surprinde neplăcut.

Real Madrid e o surpriză? Toată lumea s-ar repezi să spună că da. Se uită însă că Real a ieşit în ultimii 5 ani de 5 ori în "optimile" Ligii. Dezintegrarea "galacticilor" a fost continuă, ca un virus netratat, care distruge organismul ce-l găzduieşte, făcîndu-l de nerecunoscut.

7 antrenori a schimbat Real Madrid de cînd la Liverpool a fost instalat Rafa Benitez, în 2004.

5 preşedinţi a schimbat Real Madrid de cînd la Liverpool a fost instalat Rafa Benitez, în 2004

Ce a fost
De cînd Florentino Perez, cel care a avut nebunia de a strînge o mînă de Baloane de Aur pe "Bernabeu" pentru a forma trupa "galacticilor", a plecat, preocupat de problemele de sănătate ale soţiei sale, dar şi refuzînd să accepte că Realul său s-a transformat într-un mutant ce se autodevorează, clubul şi-a pierdut identitatea. Falimentul economic, 300 de milioane de euro cheltuite pe jucători ce nu justificau astfel de sume, a fost urmat de cel la nivel sportiv, cele două titluri cucerite în Spania fiind mai degrabă rodul proastei gestiuni de la Barcelona decît al meritelor proprii, şi de cel la nivel de marketing, avînd acum ca rezultat o diminuare drastică a brandului Real Madrid, implicit a încasărilor. Acum, în contextul actual, Real Madrid a încetat să mai fie un club universal şi deci nu poate amortiza un transfer precum cele ale lui Beckham, Ronaldo ori Zidane.

În acest moment, Real Madrid contează pe un număr prea mic de jucători de clasă mondială pentru a fi echipă mare. Casillas ar fi unul, indiscutabil, Sergio Ramos al doilea, Robben al treilea. Şi, evident, Raul, care însă întăreşte situaţia dramatică a acestui club, pentru că dacă Raul, la anii săi, e cel mai bun din cîmp, e semn rău de tot. Ar mai fi cîteva promisiuni, Gago, Higuain, Pepe, în rest fotbalişti rezonabili, prea normali pentru nivelul pretins de Real Madrid.

Ce urmează
Fost jucător la Real Madrid, Rafa Benitez le-a întins o mînă de ajutor prietenilor săi. Poate determina schimbarea de care are nevoie acest club. "Lacrimile lui Casillas sînt ale tuturor madrilenilor. Trebuie să ieşim din starea asta cît mai repede", a declarat aseară preşedintele interimar Vicente Boluda. Care pare mai decis ca oricînd să convoace alegerile pentru preşedinţie mai devreme, pe 24 mai.

Se anunţă deja noua direcţie. Favoritul tuturor e Florentino Perez, care, fără s-o spună deocamdată direct, promite, promite şi iar promite, prin intermediul mass-media. Se vorbeşte că alături de el vor veni Valdano şi Zidane, din păcate nu ca jucători, ci doar în conducere. Se mai spun şi nume de fotbalişti, Kaka, Cristiano Ronaldo, Kun Aguero, ori de antrenori, Ancelotti, Wenger, inclusiv Benitez, nimic concret, însă ştiind modul de a acţiona al lui Perez e de presupus că va scoate la înaintare cîteva bombe mediatice.

Principala sa direcţie de acţiune este însă cea a refacerii identităţii clubului, în sens invers însă, după modelul Barcelonei din 2003, care l-a adus pe Ronaldinho şi în jurul lui a construit brandul de azi, care brand continuă să fie sus şi după ce steaua lui Ronaldinho a apus.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.