Liga 1

George Copos în corzi

George Copos

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Dinamo şi CFR Cluj vor depune memorii la FRF împotriva patronului rapidist George Copos după ce acesta şi-a acuzat rivalele că sînt sprijinite puternic de arbitri


Azi, Dinamo va depune memoriu împotriva lui George Copos! Motivul? Declaraţiile făcute de rapidist în Gazeta de ieri: "Arbitrii fac jocurile Clujului. Iar Dinamo şi-a clădit istoria pe arbitraje precum cele de la Mediaş". Surse din Ştefan cel Mare susţin că şi şefii CFR-ului îl vor reclama oficial pe Copos!

"Îi transmit domnului George Copos să aibă bani de metrou pentru a ajunge la Comisie! Dacă nu îşi permite, îi voi asigura eu transportul, aşa cum Bistriţa i-a asigurat Rapidului găzduirea. Singura probă pe care o poate aduce în apărarea lui e aceea că e dinamovist. Dinamo e un arbitru al fair-playului. George, ca veteran dinamovist, asta a vrut să spună, dar nu şi-a găsit cuvintele", a declarat preşedintele CA al roş-albilor, Nicolae Badea.

Acţionarul Rapidului a fost acţionat şi în instanţă de una dintre companiile la care Badea e acţionar. "Dacă George tot a reapărut la Rapid, ar fi bine să-şi onoreze cît mai urgent obligaţiile de plată. Îl somez amical deocamdată, altfel există riscul executării silite. ;) Decît să-l preocupe Dinamo şi CFR, mai bine s-ar interesa ce se întîmplă în Giuleşti", a încheiat oficialul "cîinilor".


"Noi, cei de la Dinamo, ne bucurăm că lupul de mare e din nou terestru. George a reapărut în poligon, tragem în el din toate părţile"
Nicolae Badea, preşedinte CA Dinamo

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.