Liga Campionilor

Vis spulberat

Articol de Andrei Niculescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Inter l-a adus pe Jose Mourinho special pentru Liga Campionilor, însă trebuie să mai aştepte cel puţin un an


Cînd l-a ales pe Vieira în detrimentul lui Muntari, în prima din cele două-mutări surpriză ale sale, Jose Mourinho a mizat pe experienţa superioară a francezului, pe mintea sa mai limpede, pe obişnuinţa de a juca pe terenurile din Anglia şi pe capacitatea sa de a face faţă presiunii publicului. Toate, în contrapartidă cu entuziasmul uneori exagerat al ghanezului, generator de lovituri libere şi cartonaşe galbene.

O dovadă că oricît de bine ai pregăti un meci, iar Mourinho o face cîteodată obsedant, e posibil să apară ceva neprevăzut. Chestie de şansă. Portughezul n-a avut-o, căci la al doilea corner al meciului, tocmai Vieira l-a scăpat clar din marcaj pe Nemanja Vidici, care a lovit cu capul imparabil, deşi era dincolo de punctul de la 11 metri.

"Merci beaucoup, Patrick", trebuie că a gîndit Mourinho. "Tocmai tu să-mi faci una ca asta!". Cînd pleci practic cu handicap din debutul meciului, ba eşti conştient că ai pierdut şi şansa eventualelor prelungiri, nu-ţi mai rămîne decît să ridici capul din pămînt şi să-ţi forţezi norocul. Eventual şi limitele. Iar Interul asta a încercat, jucînd mult mai bine decît pe "Meazza". Iar dacă Ibrahimovici nu era mai întîi ghinionist, apoi superficial, campioana Italiei putea termina bine o primă repriză pe care a început-o atît de prost.

Mourinho a rectificat la pauză, Muntari în locul lui Vieira. Tîrziu, Jose, tîrziu! Şi, mai ales, degeaba, căci tot minutul 4 i-a fost fatal. Minutul 4 din repriza a doua, 49 adică. Centrare Rooney, cap Cristiano, care a uitat că e portughez şi şi-a executat conaţionalul.

La 0-1 era greu, la 0-2 mai degrabă imposibil. Sîntem totuşi pe "Old Trafford". Adriano în locul lui Stankovici. Brazilianul intră tare în partidă, bară din centrarea lui Cambiasso. Cu adevărat ghinion pentru Inter, care putea reveni în meci.

Şi cam asta a fost. Manchester a îngheţat jocul, arătînd că ştie şi mişcarea asta, iar italienii s-au zbătut degeaba. Figura dezamăgită a lui Massimo Moratti vorbea de la sine. Adusese cu atîta eforturi un antrenor care să-i poată îndeplini visul numit Liga Campionilor. Făcuse atîtea sacrificii pentru el. Şi pentru ce? Pentru o eliminare fără glorie în "optimi". Şi chiar pe "Teatrul viselor".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.