Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ - RAPID, Azi, ora 20:45, Antena 1

Adrian Iencsi revine titular la Rapid ca fundaş dreapta!

Articol de Cristina Negrilă   —  vineri, 13 martie 2009

Adrian Iencsi va juca la Cluj fundaş dreapta, post pe care a evoluat ultima dată în 2001, contra Sloveniei





Apărarea improvizată pregătită de Marian Rada îi oferă lui Adrian Iencsi şansa revenirii oficiale în tricoul Rapidului. Surpriza o reprezintă însă postul pe care va apărea astăzi fostul internaţional: fundaş dreapta! Iencsi îl înlocuieşte astfel pe Vasile Maftei, scos din calcule din cauza cumulului de cartonaşe galbene, şi revine pe o poziţie pe care a ocupat-o ultima oară în tricoul echipei naţionale, pe 10 octombrie 2001!



"Tricolorii" antrenaţi de Gheorghe Hagi au fost învinşi atunci în Slovenia, 1-2, :( iar rapidistul a evoluat pe dreapta apărării, într-o defensivă din care mai făceau parte Gică Popescu,  Iulian Miu şi Cristi Chivu. Cosmin Contra, titularul obişnuit al postului, fusese urcat de "Rege" în linia mediană.



Iencsi a fost folosit în amicalele Rapidului din iarnă, în finaluri de meci, dar numai ca stoper. "Eu sînt gata să intru oricînd, de-asta am şi insistat să fiu legitimat, adică să nu figurez numai ca antrenor secund. Sînt pregătit să ajut echipa un minut, două, zece, din orice postură!", zice fundaşul apărătorul ajuns în Grant acum două luni, de la Kapfenberg, prima ligă austriacă.



"Ştiu deja pe cine bag fundaş dreapta, de fapt am tot 11-le de start în cap. Va fi o formulă ofensivă şi surprinzătoare!"

MARIAN RADA, antrenor Rapid



51 la sută dintre fanii care au votat pe rapidisti.ro îl preferă pe Iencsi fundaş dreapta, înaintea lui Emil Dică (28 %) şi Doru Bratu (21%)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.