Mijlocaşul Oţelului Galaţi, Adrian Sălăgean, nu va putea fi folosit în jocurile cu Gloria Buzău şi Rapid, deoarece a fost diagnosticat cu o ruptură musculară după ce a fost lovit puternic de un adversar în meciul cu CS Otopeni.
"Din păcate, s-a dovedit a fi o accidentare gravă, chiar dacă părea ca totul să meargă bine. A fost atât de dur lovit, încît i-a zdrobit muşchiul. Păcat, aveam mare nevoie de Sălă, el avea şanse mari de a fi convocat şi la lotul naţional B al României, dar n-avem ce face", a explicat Petre Grigoraş pe site-ul oficial al clubului.
Pe lângă Sălăgean, tehnicianul gălăţean nu îi poate folosi împotriva Gloriei Buzău nici pe Samoel Cojos şi Marian Tănasă, ambii accidentaţi. Oţelul va întîlni, sîmbătă, pe teren propriu, de la ora 15:00, "lanterna roşie" Gloria Buzău într-un meci din etapa a 20-a a Ligii I.
Sursă: NewsIn
{{text}}