Lăcătuş spune că le va răspunde tuturor prin rezultatele pe care le va obţine cu Steaua
Vehement. Aşa a fost ieri Marius Lăcătuş la întîlnirea cu ziariştii. Ţintele tehnicianului au fost cei care în ultima perioadă au criticat jocul, tactica, fotbaliştii folosiţi şi lipsa rezultatelor Stelei. Cine au fost aceştia? Unii suporteri, dar în principal foşti sau actuali antrenori, iar printre ei şi un fost coleg, Ilie Dumitrescu, cel care spusese că "Szekely nu trebuie folosit pe stînga pentru că postul lui obişnuit este cel de mijlocaş dreapta".
"Niciodată nu voi pune jucătorii să joace pe posturile pe care nu dau randament. Sînt foarte mulţi oameni care îşi dau cu părerea, însă puţin se pricep. Practic, avem 20 de milioane de antrenori şi foarte puţini cei care se pricep cu adevărat", :X a spus Lăcătuş.
Fostul număr 7 din Ghencea a discutat apoi direct despre Ilie Dumitrescu. "Orice antrenor îşi doreşte s-o antreneze pe Steaua, mai ales cînd e fost jucător al Stelei sau al echipei naţionale. Nu văd nici o problemă că Ilie vrea să fie «principal» în Ghencea. Este treaba lui Dumitrescu ce spune despre mine, chiar nu-mi prea place să vorbesc despre colegi de-ai mei. Fiecare face aşa cum crede şi spune ce simte. Oricum, eu nu pot să-i contrazic decît prin rezultatele pe care le voi obţine cu Steaua", a încheiat Lăcătuş.
"Nu cred că avem nevoie de un psiholog. O intervenţie din afara echipei nu este bine venită, noi, cei din interior, trebuie să ridicăm moralul jucătorilor"
"Am spus-o de la începutul returului. S-a creat o atmosferă apăsătoare, dar asta nu înseamnă că nu putem ieşi din ea"
Marius Lăcătuş, antrenor Steaua
5 ani au fost Lăcătuş şi Dumitrescu colegi la Steaua: '87-'90, '93-'94 şi '98-'99
Fotbal • Liga 1 • STEAUA-POLI IAŞI, AZI, ORA 20:30, GSP TV şi liveTEXT pe gsp.ro/ "FIARA" A IEŞIT LA ATAC ÎMPOTRIVA CELOR CARE ÎL CONTESTĂ CA ANTRENOR
Marius Lăcătuş: "Milioane au păreri, PUŢINI SE PRICEP"
Articol de Cristian Otopeanu — sâmbătă, 14 martie 2009
{{text}}