Liga 1

Pe linie moartă

Articol de Valentin Şchiopu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Eduard Stăncioiu, singurul jucător al CFR-ului prezent la Euro, a rămas în afara lotului la derby-ul de aseară

Goalkeeper-ul Eduard Stăncioiu nu mai prinde lotul la CFR Cluj! Deşi a plătit din propriul buzunar datoria de 200.000 de euro faţă de patronul Sportului, Vasile Şiman, portarul n-a fost reţinut în lotul pe care Uhrin a mizat în derby-ul feroviarilor. Titular incontestabil în tur, Stăncioiu a devenit a treia opţiune pentu postul de portar în mandatul lui Uhrin! Şi aseară, Nuno Claro a fost titular, rezerva acestuia fiind canadianul Lars Hirschfeld.

Fostul "student" mai are şi altă problemă, el intrînd în dizgraţia fanilor după ce a avut o reacţie nervoasă la pauza amicalului din iarnă cu FC Bihor (4-3). Atunci, Stăncioiu le-a cerut socoteală fanilor. "Înjuraţi-mă în faţă, fiţi bărbaţi!", le-a spus portarul unor suporteri care l-au ironizat pe tot parcursul partidei. Stăncioiu a făcut un tur slab de campionat, după ce în sezonul precedent a reuşit prestaţii excelente, cireaşa de pe tort fiind partida din finala Cupei României, cu Unirea Urziceni.

Culio iertat
Uhrin nu are resentimente. Aseară, cehul l-a folosit din nou titular pe argentinianul Juan Culio, deşi cei doi s-au certat la Buzău, cînd jucătorul i-a spus "consilierului" că va refuza să plătească amenda dictată de acesta pentru că a vorbit la telefon în timpul inspectării gazonului. Culio a jucat mijlocaş dreapta, adversarul său direct fiind Bozovici. Două dintre achiziţiile iernii pentru clujeni, Veljovici şi Viana, n-au prins lotul.

Iencsi, doar rezervă
Deşi la un moment dat părea favorit să apară în prima garnitură a giuleştenilor, secundul Adrian Iencsi a luat loc pe banca de rezerve aseară. Rada şi Manea i-au preferat pe Andrade şi Mardare în centrul defensivei, iar flancul drept a fost acoperit de Perjă, cel care a purtat şi banderola de căpitan.

16 prezenţe în tricoul lui CFR a adunat Stăncioiu în acest sezon

12 goluri
au încasat clujenii în campionat cu Stăncioiu în poartă

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.