Liga 1

Frînă

Articol de Dana Surulescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Bănăţenii n-au reuşit să frîngă dîrzenia medieşenilor, elevii lui Gabi Balint pierzînd primele puncte în retur

Poli avea o revanşă de luat, după acel 1-5 din tur. :( Dar şi un obiectiv de atins: rămînerea în cursa de urmărire a lui Dinamo.

Acum, timişorenii l-au avut şi pe Curtean, cel care le-a dat trei la Mediaş. Relaxaţi, băieţii lui Balint au început ca la antrenament. Şuturi, schimbări de direcţie, însă apărarea Mediaşului n-a ameţit. Cisovsky, cu capul din 10 metri (4), a dat tonul ratărilor. Fază spectacol, Bucur-Parks-Curtean (6), dar ultimul a irosit şansa de 1-0. Curtean a pasat pe dreapta, Bucur a trimis spre centrul careului, iar Parks a deviat cu călcîiul. Bădoi a lovit bara, de la 25 de metri (43). Pînă la pauză, Vîtcă şi ai lui au scăpat.

Cu garda jos
La reluare, Gazul a încercat să iasă din corzi, pe contre. S-a jucat deschis, cu ritm, aproape fără gardă. Bud (44), singur cu portarul, s-a încurcat în minge. Cei doi s-au întîlnit iar cîteva minute mai tîrziu, dar marele Pantilimon (70) :O a oprit dezastrul. Nici Vîtcă n-a avut linişte. A deviat "trasorul" lui Latovlevici. Apoi Borbely (81), Amuneke (90) şi Rusici (90Ă2) au risipit ultimele şanse de gol ale Timişoarei. Bucur a cerut penalty la intervenţia lui Lazăr (90 pls 2). Timişoara pierde primele puncte, iar Mediaşul, după Dinamo şi Poli, nu arată deloc a echipă de retrogradare. ;)

Hagi pentru Balint
Gică Hagi a fost prezent ieri în tribunele stadionului "Dan Păltinişanu" pentru a-l susţine pe prietenul său Gabi Balint. Cei doi au antrenat pe Poli în sezonul 2005-2006. "Regele", care a fost aplaudat ieri de tot stadionul, a revenit pe arena timişoreană după aproape trei ani de la momentul în care a părăsit banca alb-violeţilor, în mai 2006, cînd a demisionat.

MARIAN IANCU, patron Poli Timişoara
"Echipa a jucat dezordonat din cauza absenţelor din lot. Nu am ce să le reproşez jucătorilor, ne-am creat ocazii. Nu am ce să reproşez arbitrajului, a fost fără greşeală!"

GABI BALINT, antrenor Poli Timişoara
"Am pierdut două puncte importante şi nu aveam voie, mai ales cu echipe care sînt în subsolul clasamentului. Nu te poţi baza mereu pe noroc, cum s-a întîmplat etapa trecută!"

11 luni au trecut de cînd Dare Vrsici nu a mai jucat într-un meci oficial, slovacul suferind o dubluă fractură de tibie şi peroneu în octombrie 2007

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.