Handbal

Oţelul Galaţi rămîne în cărţi pentru o calificare în semifinalele Cupei Cupelor

Articol de Marian Căpăţînă  —  duminică, 15 martie 2009

Handbalistele de la Oţelul Galaţi păstrează şanse de calificare în semifinalele Cupei Cupelor, după ce a pierdut în această seară, destul de strâns, partida din deplasare cu Larvik (Norvegia), scor 22-26, în prima manşă din sferturile de finală.

În faţa uneia dintre cele mai titrate formaţii de pe continent, Larvik fiind venită în această competiţie din Liga Campionilor, gălăţencele au făcut o partida foarte bună şi doar arbitrajul ostil le-a privat de un rezultat mai bun. Oţelul a avut nouă eliminări în acest joc, extrem Diana Pătru a fost eliminată definitiv în debutul reprizei secunde, iar Larvik a beneficiat de 8 aruncări de la şapte metri.

"Arbitrii germani nu au vrut să vadă decât pentru Larvik. Nouă ne-au dat eliminări  foarte uşor, cartonaş roşu lui Pătru, în timp ce norvegiencele au dat cu pumnul în faţă şi s-au făcut că nu văd. În condiţiile acestui arbitraj, rezulatatul este bun şi nu pot decât să-mi felicit jucătoarele, au avut o putere de luptă formidabilă. La acest scor păstrăm şanse şi sperăm să obţinem calificarea în meciul retur de la Galaţi", a declarat antrenoarea Gabriela Artene.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.