Albanezii Ejion Dine şi Blerim Rrustemi şi sârbul Miodrag Andelkovic vor susţine în această perioadă probe de joc la echipa Pandurii Tîrgu Jiu.
"Sunt jucători liberi de contract. Noi am căutat să ne întărim în atac şi pe flancul drept al apărării, pentru că acolo am avut probleme. N-am avut atac în primele etape, iar asta nu e bine, aşa că am căutat şi un atacant. Cei trei care vin trebuie să arate ceva ca să-i transferăm. Acum, antrenorul va decide dacă-i menţine în lot", a spus, luni, preşedintele grupării gorjene, Marin Condescu.
Portarul albanez Ejion Dine, în vârstă de 28 ani, a jucat ultima dată la echipa Flamurtari şi va sosi la Târgu Jiu marţea viitoare, deoarece nu a avut viză pentru România.
Fundaşul dreapta albanez Blerim Rrustemi, în vârstă de 26 de ani, care a evoluat ultima dată la Alki Larnaca, se află deja în pregătiri cu echipa gorjeană. În trecut, fundaşul a mai jucat şi la echipa a doua a Borussiei Monchengladbach.
Marţi va sosi la Târgu Jiu şi atacantul sârb Miodrag Andelkovic, în vârstă de 32 ani. Acesta a evoluat în ultimele două sezoane în campionatul chinez.
Sursă: NewsIn
{{text}}