Liga 1

Ricardo Cadu ratează toate derbyurile!

Ricardo Cadu

Articol de Valentin Şchiopu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Portughezul Ricardo Cadu va lipsi două luni după ce a fost diagnosticat cu o ruptură a ligamentului colateral intern şi ar putea reveni doar în ultimele două runde ale sezonului

Căpitanul lui CFR Cluj, Ricardo Cadu, va lipsi cel puţin două luni. În urma unui RMN efectuat ieri la o clinică privată, portughezul a aflat că s-a ales cu o ruptură a ligamentului colateral intern şi a meniscului la genunchiul stîng, după accidentarea din meciul cu Rapidul. Portughezul e scos din circuit pînă la finalul lunii mai. Astfel, Cadu va rata cel puţin 11 partide de campionat, printre care şocurile cu Steaua, Dinamo şi Unirea Urziceni, din deplasare, şi partida dificilă de pe teren propriu cu Poli Timişoara.

Stopperul ar putea fi disponibil pentru ultimele două partide din retur, însă, dacă pînă atunci şansele la titlu ale feroviarilor vor fi compromise, jucătorul nu va mai fi forţat. "Mă bucur că n-a fost ceva mai grav. E bine că voi mai prinde etape din retur", le-a spus căpitanul apropiaţilor. Iniţial, staff-ul tehnic al clujenilor a intrat în panică după accidentarea lui Cadu. Toată lumea a bănuit că fundaşul a suferit o ruptură a ligamentelor încrucişate şi că va lipsi pînă la toamnă. Pînă la urmă s-a dovedit că leziunea nu e atît de gravă. Cadu va pleca poimîine în Portugalia, unde i se va face o artroscopie.

Fanii mizează pe Dario Flores
Într-un sondaj realizat pe cfrmania.ro, majoritatea respondenţilor l-au văzut pe uruguayanul Dario Flores drept cea mai bună variantă pentru a-l înlocui pe Cadu. Flores, care i-a luat locul lui Cadu la partida cu Rapid, e urmat la mică distanţă de brazilianul Hugo Alcantara. Fanii îi oferă lui Uhrin şi varianta reprofilării lui Gabi Mureşan pe postul de fundaş central. Internaţionalul e însă accidentat şi va reveni cel mai probabil la partida cu FC Vaslui.

Alcantara, favoritul lui Mureşan
Şi în mandatul lui Uhrin, Alcantara nu a prins încă un loc de titular. Brazilianul a fost lăsat în afara lotului în prima etapă din retur şi a fost doar rezervă la Buzău şi cu Rapid. Fundaşul n-a fost folosit nici de Trombetta, fapt care i-a atras italianului reproşurile preşedintelui Iuliu Mureşan. Alcantara a fost introdus doar pe finalul turului, cînd a făcut un meci bun la Londra, cu Chelsea (2-1).

Convocat de la CFR II
Mijlocaşul Emmanuel Kone, trimis pe termen nedeterminat la echipa a II-a, a fost convocat de selecţionerul Coastei de Fildeş pentru meciul pe care elefanţii îl vor susţine împotriva lui Malawi pe 29 martie. Alvaro Pereira a fost chemat şi el pentru meciurile Uruguayului cu Paraguay (28 martie) şi Chile (1 aprilie), iar Yssouf Kone va juca în Burkina Faso - Guineea (28 martie). Rade Veljovici a fost convocat la reprezentativa Under 21 a sîrbilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.