Punctul forte al Timişoarei suferă în startul de retur, nici un vîrf nu a marcat în primele trei etape
Lideri autoritari în Liga 1 în sezonul trecut, cu 57 de goluri, dar şi ai turului de campionat, cu 32 de reuşite, atacanţii lui Poli au fost invizibili în primele trei etape ale returului.
Timişoara e îngrijorată după ce a rămas singura echipă din pretendentele la titlu fără nici un gol marcat de vîrfurile sale. Schimbarea de bancă tehnică a hipnotizat ofensiva bănăţenilor, care are totuşi trei marcatori de seamă în Top 10, Gigel Bucur, Alex Curtean şi Artiom Karamian.
Care sînt explicaţiile?
1. Ineficacitatea ofensivei
Cel mai îngrijorător pentru Balint e eficacitatea atacanţilor săi. Cu FC Argeş, echipa a trimis doar 7 şuturi pe poartă, din care doar unul a purtat semnătura unui atacant, Gigel Bucur! Cu Pandurii, în deplasare, lucrurile au stat mai rău: doar 5 şuturi expediate pe poartă şi tot numai unul expediat de atacanţi, prin Rusici. Meciul cu Gaz Metan Mediaş a fost mai prolific, 18 şuturi la poartă, dar doar 7 pe spaţiul său. Din acestea, doar două expediate de atacanţi.
2. Gigel Bucur e ieşit din formă
Golgeterul Timişoarei nu traversează cea mai bună perioadă a carierei sale, fără gol din etapa a 16-a. De altfel, în retur, Bucur a reuşit doar 5 şuturi spre buturi, din care doar două au prins cadrul porţii. În comparaţie, Magera nu a reuşit nici un şut, Parks are unul cadrat, iar Rusici l-a imitat pe costarican.
3. Rotaţia atacanţilor
Din trei partide ale returului, Balint nu a început niciodată cu un atacant de două ori la rînd. Dacă la partida cu Argeşul au fost titulari Bucur şi Parks, la meciul următor, cu Pandurii, în primul unsprezece au fost trimişi Magera şi Rusici, pentru ca la partida cu Mediaşul, primii doi să revină în formula de start.
4. Rezervele fără plus
Deşi la fiecare din cele trei meciuri, Pele a încercat să revigoreze atacul, aruncîndu-i în luptă, pe parcursul fiecărui joc pe Rusici şi Magera, la prima etapă din retur, pe Parks şi Arman Karamian, la cea de-a doua, şi pe Rusici la ultimul meci, cu Gaz Metan, prestaţiile lor neschimbînd deloc faţa echipei.
PLUS
Merge apărarea
Culmea, cînd lui Balint i s-a gripat motorul atacului, a început să dea semne de trezire apărarea, "călcîiul lui Ahile" în mandatul lui Uhrin. Poli a primit doar un singur gol în aceste prime trei etape din retur, cu FC Argeş. "Am luat un singur gol, dar şi acela pe o execuţie personală de excepţie a jucătorului de la FC Argeş", a remarcat patronul Marian Iancu.
"Sîntem mai defensivi decît în tur, dar Balint face bine dacă e precaut. De jocul echipei nu sînt mulţumit în totalitate, dar nici contracandidatele noastre nu joacă bine"
Marian Iancu, patron Poli
3 goluri a marcat Poli în retur, două fiind autogoluri ale adversarilor
5 reuşite a avut Poli în primele trei etape din tur, două prin Magera, trei prin Artiom Karamian
Fotbal • Liga 1 • CS OTOPENI-FC TIMIŞOARA, DUMINICĂ, GSP TV, ORA 15:00
Atac invizibil
Articol de Mihai Mateaş — joi, 19 martie 2009
{{text}}