Constănţenii de la CVM Tomis au ratat finala şi vor juca azi pentru locul 3
Campioana României, CVM Tomis Constanţa, a ratat calificarea în finala GM Capital Challenge Cup, după ce a pierdut aseară, la Izmir (Turcia), în semifinala Final Four. Constănţenii au cedat la mare luptă, 1-3 (23-25, 33-35, 25-19, 25-21), în faţa polonezilor de la Jastrzebski Wegiel, plătind tribut lipsei de experienţă. Soarta calificării s-a jucat în primele două seturi, extrem de echilibrate, dar cîştigate de fiecare dată pe final de leşi. Primul părea să dea speranţe elevilor lui Stelio de Rocco, dar patru puncte consecutive pierdute pe final au schimbat destinaţia setului de debut. Partea secundă a avut un final nebun, formaţia de pe Litoral irosind patru mingi de set. În plus, CVM Tomis a fost dezavantajată clar şi de arbitri, care i-au scos pur şi simplu două puncte din "desagă", acordîndu-le polonezilor.
Încurajaţi de cei 200 de fani veniţi de la Constanţa, Began şi compania au revenit puternic în al treilea parţial, pe care şi l-au adjudecat fără probleme. Intraţi în setul al patrulea cu speranţa unei răsturnări miraculoase de situaţie, constănţenii nu au făcut faţă presiunii :( şi le-au dat ocazia adversarilor să obţină biletele pentru finală.
CVM Tomis va juca azi, de la ora 14:00, pentru medaliile de bronz, împotriva grecilor de la EA Patras, care au cedat în semifinale, cu 0-3, în faţa gazdelor de la Arkas Izmir. "Personal, am făcut un meci bun, dar nu asta era important. Mai bine cîştiga echipa, dar sper ca în finala mică să jucăm altceva şi să obţinem victoria", a spus Arvydas Miseikis, cel mai bun jucător al constănţenilor. "Sînt mîndru de modul în care a jucat echipa mea. Trebuie să strîngem rîndurile şi să încheiem competiţia cu un succes", a adăugat antrenorul Stelio de Rocco.
Sporturi • Volei • CHALLENGE CUP - FINAL FOUR / TOMIS - JASTRZEBSKI WEGIEL 1-3
Doar pentru bronz
Articol de Ionuţ Coman — duminică, 22 martie 2009
{{text}}