Neplătiţi de luni bune, "studenţii" clujeni au făcut antijoc la Salonta cu Liberty
"Este cel mai slab meci de cînd sînt la Universitatea. Sînt foarte dezamăgit. Lipsa de mîndrie a jucătorilor mei m-a deranjat cel mai tare. Lucrurile se vor schimba la această echipă. O să joace doar cei care aleargă", a ameninţat Gică Mihali la finalul meciului cu Liberty. Practic, Universitatea Cluj nu şi-a creeat nici o ocazie de gol la Salonta timp de 90 de minute, iar singurul şut pe spaţiul porţii lui Huţan a venit abia în minutul 73, expediat de Băd şi reţinut uşor de portarul gazdelor.
Bihorenii au deschis scorul la 10 minute de la revenirea de la cabine după o gafă de curtea şcolii a juniorului din poarta Universităţii, Bogdan Fărcaş. Ajutat de vînt, Robert Iacob a trimis direct spre poartă o lovitură liberă de la 35 de metri, din apropierea liniei de margine a terenului. Mingea a lovit pămîntul şi l-a păcălit pe tînărul goalkeeper clujean, rămas afiş. Acelaşi Iacob a fost artizan şi la a doua reuşită a gazdelor. A preluat la mijlocul terenului, a făcut două duble şi i-a pasat pe spate lui Birtalan, care, rămas singur cu Fărcaş, a închis tabela cu un şut la colţul lung.
Bătaie în tribune
100 de fani ai Universităţii şi-au încurajat neîncetat favoriţii în primul sfert de oră, dar apoi o petardă detonată a declanşat războiul în tribune. Angajaţii firmei de pază au intervenit imediat şi spiritele au degenerat într-o bătaie generală. 6 suporteri au fost reţinuţi de jandarmi, iar ceilalţi fani au părăsit stadionul în semn de protest că oamenii legii nu au luat măsuri şi împotriva stewarzilor, care au ameninţat şi au lovit.
Fotbal • Liga 2 • LIBERTY - “U” CLUJ 2-0
Bate vîntul
Articol de Teodor Biriş — duminică, 22 martie 2009
{{text}}