International   •   Campionate   •   DEZACORD

FIFA şi UEFA se opun politicii de localizare a jucătorilor pentru controalele antidoping

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 25 martie 2009

Federaţia Internaţională de Fotbal şi UEFA au anunţat marţi, printr-un comunicat de presă, că nu sunt de acord cu prevederile Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA) privind localizarea jucătorilor aleşi pentru controale antidoping inopinate, informează AFP.



"FIFA şi UEFA vor să sublinieze diferenţele fundamentale între atleţi, care se antrenează individual, şi cei care fac sporturi de echipă, prezenţi la stadion şase zile din şapte, care sunt mai uşor de localizat. Astfel, ne opunem localizării individuale şi vrem să fie înlocuită cu un regulament privind localizarea colectivă", se arată într-un comunicat comun al celor două foruri.



Forurile fotbalistice sunt de acord cu localizarea jucătorilor care sunt deja suspendaţi sau a celor indisponibili pentru o perioadă mai lungă din cauza accidentărilor, deoarece ei nu trebuie să participe în fiecare zi la pregătirea normală a echipei, dar nu vor controlarea jucătorilor când aceştia se află, de exemplu, în vacanţă, deoarece ar încălca dreptul lor la viaţă privată.



Potrivit comunicatului, în fiecare an sunt organizate în fotbal aproape 30.000 de controale antidoping, iar FIFA şi UEFA au cerut Agenţiei Mondiale Antidoping să-şi schimbe poziţia faţă de regula legată de localizarea sportivilor.



Din 1 ianuarie 2009, un mic grup de sportivi de nivel înalt, aleşi de federaţie sau de agenţiile antidoping din ţările lor, trebuie să ofere, printr-un sistem securizat, agenda lor pentru următoarele trei luni şi să furnizeze în fiecare zi o oră şi locul unde pot fi găsiţi.



NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.