Arbitrul din Baia Mare a făcut greşeli de începător şi a ieşit de pe teren cu scutierii
Orădenii au fost suspicioşi în privinţa lui Balaj încă de la început. "Nu e ceva curat", s-a temul secundul Fodor. Plictisit, arbitrul din Baia Mare s-a comportat ca o vedetă pedepsită şi a condus într-o manieră de neînţeles. În secunda 40 a acordat penalty la intrarea imprudentă a lui Floruţ la Gheju, fază care a dus la deschiderea scorului, 0-1.
În minutul 24 a acordat din nou penalty, la simularea hilară, confirmată şi video, a aceluiaşi Gheju. Departe de fază, Balaj a indicat punctul cu var, oaspeţii mărindu-şi avansul. "Am crezut că arată simulare. Să se complice Cristi în halul ăsta nu am crezut!", a mărturisit observatorul Vasile Boiţ. "Eu am băgat piciorul. Ce vină am că a dat Balaj?", a spus şi Gheju. În partea secundă, arbitrul FIFA a schimbat foaia: i-a arătat roşu direct lui Gego, pentru o presupusă lovitură cu cotul la Şomodean (49), iar 5 minute mai tîrziu nu a fluierat fault în atac la duelul dintre orădeanul Lucas şi portarul Botoşer, mingea a sărit la Bucur, care a marcat, 1-2, scor ce a rămas pînă la final. Cînd Balaj a avut nevoie de protecţia forţelor de ordine pentru a părăsi terenul.
"S-a făcut de rîs"
Orădenii l-au acuzat dur pe Balaj. "Şi-a bătut joc de un oraş întreg acest Cristi Balaj. Am început cu handicap meciul. A zis că a auzit contactul, nu că l-a văzut! Faza a doua de penalty a fost şi mai ruşinoasă, apoi a venit, în compensaţie, cu un roşu la Gego. Un arbitraj ruşinos, s-a făcut de rîs", a spus antrenorul secund Mircea Fodor. "Şi-a bătut joc de un oraş întreg, un stadion întreg l-a huiduit. Cei 4.000 de oameni sînt chiar orbi? A fost dublă viciere de rezultat, jucătorii mei plîng în vestiar", a continuat Fodor.
S-a apărat cu Biblia!
După meci, centralul s-a arătat ferm convins că a procedat corect. "Jur pe Biblie", a spus Balaj. "Nu te jura, că ai copii!", a venit replica tăioasă a preşedintelui de la FC Bihor, Alexandru Toth. Acesta din urmă a declarat că vrea să reclame prestaţia lui Cristi Balaj direct la UEFA şi la FIFA.
"Şi eu eram supărat dacă pierdeam din două penalty-uri. Altfel, echipa mea şi-a realizat obiectivul de a lua trei puncte"
Cosmin Bodea, antrenor FCM Tg. Mureş
Fotbal • Liga 2 • FC BIHOR - FCM Tg. MUREŞ 1-2
Balaj show
Articol de Teodor Biriş — duminică, 29 martie 2009
{{text}}