Fotbal   •   Nationala   •   AUSTRIA - ROMÂNIA, MIERCURI, 1 APRILIE, ORA 21:30, protv

Pogatetz: "Nu ne e frică de români, chiar dacă sînt adversari redutabili"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 31 martie 2009

Căpitanul naţionalei Austriei, Emanuel Pogatetz, a declarat, marţi, că îşi doreşte o victorie în partida de miercuri cu România, pentru ca ţara sa să râmână în cursa pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2010, informează site-ul Federaţiei austriece.



"Vrem să obţinem un rezultat pozitiv pentru a mai păstra şanse la calificare. Avem nevoie de toate cele trei puncte, chiar dacă vom întâlni un adversar redutabil.

În ultimele zile, tot colectivul s-a antrenat bine, iar echipa este în formă. Nu avem frică faţă de români şi sunt convins că avem resursele necesare să facem un joc bun", a spus jucătorul lui Middlesbrough.



Meciul dintre Austria şi România se va disputa miercuri, la Klangenfurt, pe stadionul Hypo-Arena, de la ora 21:30 (în direct pe ProTV), şi va conta pentru Grupa a 7-a din preliminariile Campionatului Mondial din 2010. După primele 4 jocuri disputate în grupă, cele două echipe au acumulat câte 4 puncte şi păstrează şanse minime de calificare la turneul final.



Sursă: NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.