Fostul portar al echipei naţionale a Germaniei, Jens Lehmann, în vârstă de 39 de ani, şi-a prelungit contractul cu VfB Stuttgart până în 2010, a anunţat vineri clubul german, informează AFP.
Lehmann va evolua la Stuttgart până la 30 iunie 2010, fiind la echipă de anul trecut, când a plecat de la Arsenal. "Decizia lui Jens Lehmann de a-şi prelungi contractul este un semnal important pentru club, deoarece vrem să ne atingem obiectivele", a spus directorul sportiv al clubului, Horst Heldt.
"VfB este un club bine condus, cu fani fantastici şi atmosferă pozitivă, aşa că este o plăcere pentru mine să joc aici. Aştept cu interes sezonul viitor, dar acum ne vom concentra asupra ultimelor etape, deoarece vrem o clasare cât mai bună", a declarat portarul.
Lehmann şi-a încheiat cariera la echipa naţională după EURO 2008, fiind selecţionat de 61 de ori. El are un salariu anual de 2,5 milioane de euro şi prime speciale în cazul calificării în Liga Campionilor.
Altfel, atacantul român Ciprian Marica este indisponibil pentru meciul de sâmbătă, cu Bochum, din cauza unor dureri la umăr.
VfB Stuttgart ocupă locul 6 în Bundesliga, cu 7 puncte mai puţin decât liderul Hertha.
sursa: NewsIn
International • Campionate • GERMANIA
Lehmann şi-a prelungit contractul cu Stuttgart cu un an
Articol de Gazeta Sporturilor — vineri, 03 aprilie 2009
{{text}}