International   •   Campionate   •   GERMANIA

Podolski a fost amendat de Federaţie cu 5.000 de euro, după ce l-a pălmuit pe Ballack

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 03 aprilie 2009

Atacantul lui Bayern Munchen, Lukas Podolski, a fost sancţionat financiar cu suma de 5.000 de euro de către Federaţia Germană de Fotbal (DFB) în urma altercaţiei pe care a avut-o cu căpitanul echipei naţionale, Michael Ballack, pe durata partidei cu Ţara Galilor, informează AFP, transmite NewsIn.



"Este o decizie justă ca urmare a unui comportament inacceptabil", :X a spus preşedintele DFB, Theo Zwanziger. Vezi aici faza!



Decizia luată de Federaţia germană survine la doar o zi după ce, acelaşi for, anunţa că jucătorul lui Bayern nu va suferi nicio sancţiune în urma gestului său.



În minutul 71 al întâlnirii de la Cardiff, pe care Germania a câştigat-o cu scorul de 2-0, Podolski (23 de ani) a avut o altercaţie cu Ballack şi i-a tras o palmă, aceştia fiind despărţiţi de coechipieri şi de centralul partidei.



Ulterior, mijlocaşul lui Chelsea a spus că nu are nimic personal cu fostul atacant al lui FC Koln, căruia i-a făcut doar nişte observaţii de ordin tactic, "pe care un căpitan este îndreptăţit să le facă în timpul unui meci".  



Altfel, antrenorul lui Bayern Munchen, Jurgen Klinsmann, a declarat că oficialii echipei bavareze nu vor lua nicio măsură împotriva lui Podolski. "Pentru noi, acest caz nu reprezintă nicio problemă. Astfel de lucruri fac parte din fotbal", a precizat tehnicianul campioanei en-titre.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.