Liga 2

Puzzle

Articol de Marius Tuhuţ  —  sâmbătă, 04 aprilie 2009

Şefii Universităţii îl dau afară pe Mihali după ce au lipit bucată cu bucată procesul-verbal de reziliere a contractului său, semnat şi apoi rupt de antrenor!


Conducerea Universităţii Cluj îi forţează mîna lui Gică Mihali. Oficialii "şepcilor roşii" îi vor rezilia contractul antrenorului pe baza procesului-verbal pe care l-a semnat luni seara şi l-a rupt apoi a doua zi dimineaţa. "O să reziliem contractul pe baza acelui proces verbal semnat de Mihali. Vom trimite actele şi la Federaţie", a menţionat directorul general al clubului, Teodor Pop.

Filmul despărţirii de Mihali a debutat luni cînd suporterii Universităţii au boicotat antrenamentul pentru a-l determina pe antrenor să demisioneze. Fostul internaţional s-a conformat şi a cerut imediat rezilierea contractului. În seara aceleaşi zile, Mihali a semnat un act prin care era de acord cu rezilierea contractului în schimbul sumei de 7.000 de euro. Marţi dimineaţa el s-a răzgîndit şi a rupt procesul verbal, solicitînd în plus 10.000 de euro. Oficialii Universităţii au refăcut bucăţică cu bucăţică actul şi îl vor trimite la FRF pentru a scăpa de Mihali. :D



"Ar fi bine să amintească cum am cumpărat leucoplast din banii mei pentru echipă. Să scoată şi procesul verbal prin care mi-am luat angajamentul că fac 7 puncte din 4 meciuri"
Gheorghe Mihali, antrenor "U" Cluj


Adversar acasă
Marius Popescu, cel care asigură interimatul la Universitatea, s-a născut la Alba Iulia, oraşul unde "şepcile roşii" vor juca astăzi cu Unirea. "Familia mea este şi acum în Alba Iulia. Am ajuns la un anumit nivel de profesionalism şi pentru mine orice meci are aceiaşi însemnătate şi importanţă", a spus "Papi". Şansele ca Marius Popescu să conducă antrenamentele "studenţilor" cel puţin pînă în vară sînt mici, deoarece nu are licenţă PRO. "Luni vom şti noul antrenor după şedinţa Consiliului de Administraţie", a punctat Pop.

Decimaţi
"U" Cluj nu poate conta astăzi pe serviciile mai vechilor accidentaţi Bundea, Cordoş, Matiş şi Feneşan. În plus clujenii l-au pierdut şi pe portarul Bogdan Fărcaş, care a suferit o entorsă la gleznă în Olanda, unde a participat la o acţiune cu lotul naţional Under 19, şi pe mijlocaşul Rareş Soporan care acuză o amigdalită. Pentru postul de portar Marius Popescu va alege dintre juniorul Crişan şi Bogdan Costaş, transferat în această iarnă de la Poli Iaşi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.