Liga 1

Chinuit

Articol de George Şeitan  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Elevii lui Dan Petrescu au răpus cu greu codaşa Otopeni


Otopeniul continuă să impresioneze. După 0-0 cu Dinamo şi 2-2 cu Poli Timişoara, ilfovenii au fost la un pas de a pune o piedică serioasă şi Urziceniului.

Primul semnal l-a tras Liviu Ganea, după doar două minute de joc. Şut puternic din marginea careului, blocat la timp de colosul Mehmedovici. A urmat o centrare în gura porţii, expediată de Caramarin, dar Galamaz a respins în ultima clipă.

Unica reuşită a ialomiţenilor în prima repriză a fost eliminarea lui Rada, urmată de un şut bun al lui Brandan, puţin peste vinclu. Apoi, după pauză, Rusescu a scăpat singur cu Cristi Munteanu (56), dar a izbutit doar să-l transforme pe Dan Petrescu într-un car de nervi. :x

Liviu Ganea a apărut iar în prim-plan, ratînd incredibil o dublă ocazie (65). Printre cîteva parade excelente, Babicu' a făcut şi-o gafă, ieşind pe sub o centrare şi oferindu-i micuţului Tibi Bălan ocazia de a marca şi a-şi salva echipa. Urziceniul rămîne sus, pe loc de Liga Campionilor,:) în timp ce Otopeniul pare fără scăpare din drumul spre B.


"Nu sînt mulţumit de joc, am cîştigat cu noroc. Obiectivul nostru nu e clasarea pe locul 2, ci pe 5 sau 6"
Dan Petrescu, antrenor Urziceni


"Sîntem obosiţi mental, aşa că nu ne putem bucura de acest succes. Otopeniul a demonstrat că poate încurca pe oricine"
MM Stoica, manager Urziceni

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.