Fotbal   •   Liga 2   •   UNIREA - “U” CLUJ 1-1

Piedică

Articol de Dan Henegar   —  duminică, 05 aprilie 2009

"Studenţii" i-au încurcat planurile de promovare a lui Şunda, remizînd la Alba Iulia





Cu interimarul Marius Popescu, Universitatea Cluj s-a trezit din serialul înfrîngerilor chiar pe terenul din Alba Iulia. "Studenţii" şi-au arătat colţii chiar din debutul partidei, Sîntejudean a profitat de brambureala din defensiva gazdelor şi a deschis scorul cu un şut plasat din 10 metri (31). Elevii lui Şunda au egalat rapid, la o pasă filtrantă inventată de Fl. Dan pentru G. Grozav (35), iar apoi acelaşi Sîntejudean a ratat o oportunitare imensă, sutînd peste de 8 metri!



La reluare, s-a jucat pe contre, cu garda jos, T. Moldovan a şutat peste transversală după o acţiune individuală (57). Replica adversă a venit de la Sîntejudean, blocat în ultimul moment de Bumbac (62), secondat de Băd (71), care a tras slab pe un contracatac supranumeric! Clujenii au făcut pasul înapoi după eliminarea lui  Şuteu, dar au rezistat presiunii cu ajutorul "căpitanului" Szilagyi, cu două intervenţii de senzaţie (72) şi (90).



Duel cu tribuna

La încheierea partidei, spectatorii din tribuna a doua au scandat "CFR, CFR" în direcţia jucătorilor clujeni, moment în care, căpitanul vizitatorilor Sziglagyi, le-a arătat degetele mijlocii de la ambele mîini, gest repetat de Buş. Nici jucătorii lui Şunda nu au scăpat de reproşurile tribunei, care i-a huiduit copios la ieşirea de pe teren. "Să vă fie ruşine, n-aţi jucat nimic, vă bateţi joc de noi", au strigat spectatorii!



Hizo în tribună

Viorel Hizo a venit ieri la Alba Iulia pentru a trata cu directorul Ion Mărginean condiţiile unui contract la echipa clujeană. Hizo e susţinut puternic de "Limoniu" pentru a deveni principal la Universitatea, cei doi lucrînd împreună şi la Ceahlăul. Altfel, Şunda a avut o şedinţă ad-hoc cu şefii Unirii la finele partidei, nefiind exclus să fie demis mîine!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.