Gheorghe Hagi s-a declarat mulţumit de prima etapă din Cupa Hagi, competiţie dedicată copiilor cu vîrste cuprinse între 10 şi 12 ani.
"Este de datoria mea să fac ceva pentru fotbalul românesc, fiindcă eu îi sînt recunoscător. E important ca aceşti copii să aibă cît mai multe competiţii, deoarece în acest fel se nasc valorile. Unii cîştigă, alţii pierd însă astfel acumulează experienţă. Eu mă simt fericit între copii, fiindcă aici e multă puritate şi nu sînt interese. Mi-a plăcut deoarece s-au luptat pentru fiecare minge şi au jucat de plăcere", a spus cel mai mare jucător al României.
"Regele" a anunţat că în curînd va reveni în fotbalul mare. "Nu pot să stau prea mult acasă pentru că se plictiseşte familia cu mine. Vorbind însă serios, este clar că voi antrenor în scurt timp la nivel de seniori. Aceasta este meseria mea şi nu pot să stau prea mult în afara fenomenului", a mărturisit Hagi.
Următoarea etapă a Cupei Hagi se va disputa la Iaşi în perioada 10-12 aprilie. La faza din Moldova vor participa echipe din judeţele Iaşi, Neamţ, Vaslui, Botoşani, Bacău şi Suceava.
Fotbal • Nationala • CUPA HAGI
FOTO » Gheorghe Hagi după prima fază a Cupei Hagi: "Competiţiile nasc valorile"
Articol de Gabi Cîrjaliu — luni, 06 aprilie 2009
{{text}}