Campionate

Adriano se întoarce la antrenamentele Interului săptămîna viitoare

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Agentul internaţionalului brazilian Adriano a declarat, marţi, că atacantul va reveni săptămâna viitoare în Italia, pentru a se alătura coechipierilor săi de la Inter Milano, şi neagă că acesta a rămas în ţara natală pentru că ar fi avut probleme cu drogurile, informează Gazzetta dello Sport.

Impresarul lui Adriano, Gilmar Rinaldi, a anunţat că fotbalistul pe care îl reprezintă se află într-un cartier din Rio de Janeiro, unde îşi petrece timpul alături de câţiva amici din copiliărie. Acesta a dezminţit categoric zvonurile potrivit cărora Adriano se confruntă cu o depresie cauzată de despărţirea de prietena sa şi de consumul de droguri.

Conform unei declaraţii a lui Reimano Marcus, şeful Departamentului de Narcotice al poliţiei din Rio, fostul atacant al Parmei a luat legătura cu un dealer local în timpul în care fotbalistul a fost dat dispărut.

Adriano (27 de ani) a rămas pe banca de rezerve atât în victoria pe care Brazilia a obţinut-o în faţa naţionalei statului Peru, scor 3-0, dar şi în egalul din Ecuador, scor 1-1, amele meciuri contând pentru preliminariile la Cupa Mondială din 2010.

Acesta era aşteptat să ajungă vineri, cu un avion privat, alături de conaţionalul său Julio Cesar, la baza de pregătire a lui Inter de la Appiano Gentile. Atacantul nu a ajuns în Italia nici până în prezent, iar  tehnicianul Jose Mourinho a spus că absenţa lui Adriano este "mai mult decât o simplă problemă de indisciplină".

NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.