50 de fani ai Craiovei au asediat hotelul "cîinilor" marţi spre miercuri, la ora 2:00, şi au tulburat somnul jucătorilor lui Rednic
Oltenii au încercat prin orice mijloace să-i şicaneze pe dinamovişti. În noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 2:00, aproximativ 50 de fani au venit în faţa hotelului în care era cazată delegaţia adversarilor.
Ei au aprins cîteva petarde, au făcut zgomot şi au scandat, reuşind să-i trezească din somn pe jucătorii lui Rednic. Suporterii au încercat apoi chiar să intre în hotel! Însă ofiţerul de securitate al dinamoviştilor, alertat de tărăboi, a mobilizat imediat forţele de ordine venite special de la Bucureşti, iar fanii au fost împrăştiaţi.
După două ceasuri, un alt grup de susţinători ai Craiovei a încercat să se apropie de stabilimentul "cîinilor", dar suporterii au fost reperaţi de jandarmi şi blocaţi la cîteva străzi distanţă.
Plimbare cu bodyguarzi
Pentru a evita eventualele şicane ale fanilor olteni, dinamoviştii au decis ca plimbarea de ieri dimineaţă să aibă loc în afara Craiovei! Roş-albii au fost duşi la un han situat la 10 kilometri de oraş. Ei au fost însoţiţi acolo de jandarmi, dar şi de 8 bodyguarzi veniţi special de la Bucureşti într-o maşină de teren Hummer.
Mititelu luat la rost de suporteri
Adrian Mititelu a vrut să fie o gazdă bună şi i-a invitat la masă pe conducătorii lui Dinamo, chiar dacă între cele două părţi fuseseră destule şicane înaintea meciului. Ieri, patronul Ştiinţei şi Ilie Balaci au prînzit alături de Vasile Turcu, Tică Dănilescu şi Ionel Culina, acestora alăturîndu-li-se şeful LPF, Mitică Dragomir. La meci, Mititelu a fost luat la rost de fani, care i-au reproşat ospitalitatea excesivă. Şeful Craiovei a stat în aceeaşi lojă cu Turcu (foto) şi cu Nicolae Badea.
Fotbal • Liga 1 • U CRAIOVA - DINAMO 2-0
Tărăboi în miez de noapte
Articol de Eduard Apostol — joi, 09 aprilie 2009
{{text}}