International   •   Campionate   •   LEGISLAŢIE ANTI-DOPING

Regula WADA privind localizarea sportivilor încalcă legislaţia Uniunii Europene

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 09 aprilie 2009

Mai multe prevederi ale Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA) referitoare la localizarea jucătorilor pentru teste antidoping încalcă regulile Uniunii Europene, potrivit unor surse citate de Reuters.



O comisie formată din 27 de experţi ai Uniunii Europene s-a reunit marţi şi miercuri, iar decizia referitoare la localizarea sportivilor în vederea testelor antidoping va fi anunţată săptămâna viitoare. Propunerea WADA a fost criticată de mai mulţi sportivi şi organizaţii care o consideră ilegală.



"Regula este susţinută, dar s-au găsit multe elemente care contravin legislaţiei Uniunii Europene privind protecţia datelor, intimitatea şi libertatea", a afirmat o sursă. Comisarul european pentru sport, Jan Figel, a cerut WADA să suspende prevederea impusă din 1 ianuarie, în timp ce forul susţine că testele vor fi efectuate pentru a descoperi sportivii care folosesc substanţe dopante.



Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) susţine regula, dar mai mulţi sportivi, printre care Rafael Nadal şi Elena Isinbaeva, au afirmat că sunt nemulţumiţi că trebuie să-şi ofere programul detaliat. Un grup de 65 de sportivi va deschide o procedură legală, iar acelaşi lucru îl va face şi Federaţia Internaţională a Fotbaliştilor Profesionişti (FIFPro).



FIFA susţine că testele în afara competiţiilor trebuie organizate doar la sediile cluburilor, iar fotbaliştii să nu fie supuşi testelor în timpul lor liber. Forul mondial a ajuns la un acord cu Agenţia Mondială Andidoping pentru un program pilot care se va aplica în Europa, iar acesta prevede limitarea numărului de fotbalişti care trebuie să anunţe unde pot să fie găsiţi în afara sezonului. Principalii vizaţi sunt jucătorii care se refac în urma unei accidentări sau au folosit în trecut substanţe dopante.



"În competiţiile organizate de UEFA vor fi testaţi 10 jucători de la fiecare echipă. Spre deosebire de alte sporturi, noi ştim unde se află echipele de fotbal timp de 49 de săptămâni pe an. Planul va fi monitorizat în acest an, înainte ca WADA să-l analizeze din nou pentru 2010", a explicat reprezentantul comisiei medicale a FIFA, Jiri Dvora.



NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.