Fostul arbitru internaţional Ion Crăciunescu a comentat pentru gsp.ro fazele litigioase incriminate de vasluieni în partida cu Dinamo, respectiv faultul lui Adrian Cristea asupra lui Ljubinkovici din minutul 37 şi intrarea lui Lobonţ la picioarele lui Gheorghiu (69):
"La prima fază este penalty fără dubiu. În primă fază a fost atac periculos, însă după aceea s-a transformat în atac, ceea ce impunea acordarea penalty-ului. Vezi faza (video)
La cea de-a doua fază, înclin să cred că Lobonţ a atins mingea înaintea jucătorului de la Vaslui. Reluările de la TV nu mă edifică asupra acestui fapt. Poate exista la fel de bine şi varianta ca portarul dinamovist să fi lovit în piciorul lui Gheorghiu, iar din piciorul acestuia mingea să fi ricoşat în faţă", a spus Ion Crăciunescu pentru gsp.ro. Vezi faza (video)
Fotbal • Liga 1 • DINAMO - FC VASLUI 4-1
Ion Crăciunescu despre fazele incriminate de vasluieni: "La prima a fost penalty, la a doua înclin să cred că Lobonţ a atins mingea"
Articol de Gazeta Sporturilor — duminică, 12 aprilie 2009
{{text}}