Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - FC VASLUI 4-1

Ion Moldovan: "Vasluiul se plînge de arbitraj? Să nu uite cum ne-au bătut cu Haţegan la centru în 2006" :X

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 12 aprilie 2009

Vasluienii au reclamat la finalul partidei cu Dinamo două faze petrecute în careul dinamovist, considerînd că li s-au refuzat două penalty-uri. Fostul tehnician dinamovist Ion Moldovan spune că galben-verzii nu au de ce să se plîngă, amintindu-le totodată că, la rîndu-le, au fost avantajaţi în octombrie 2006, pe vremea cînd antrenorul acum în vîrstă de 55 de ani pregătea pe Ceahlăul Piatra-Neamţ.



"Astfel de abordări ale jocului, cu acuzaţii la adresa arbitrajului, nu fac decît să strice jocul în sine. În loc să se analizeze conţinutul tactic, se discută de arbitraje. Desigur, şi acest aspect este esenţial în economia unui joc, însă nu trebuie să acapareze toată atenţia. Trebuie să creăm o cultură a jocului pentru public, nu să discutăm despre felul cum a fost condusă partida de către un «central».



Cei de la Vaslui chiar nu au de ce să se plîngă de Ovidiu Haţegan. Domnul Porumboiu spune că Dinamo bătea şi Barcelona cu un asemenea arbitraj? Să nu uite că, avînd un asemenea arbitraj, ne-a bătut cu 3-2, pe cînd eu eram antrenor la Ceahlăul, deşi noi conduseserăm cu 1-0 şi 2-1. Pare-mi-se, sper să nu mă înşel, că arbitru era acelaşi Ovidiu Haţegan. Dinamo a fost clar mai bună aseară şi merita victoria fără discuţii ", a spus Ion Moldovan pentru gsp.ro.



Partida adusă în discuţie de Ion Moldovan, FC Vaslui-Ceahlăul 3-2, s-a disputat pe 28 octombrie 2006 şi a fost arbitrată de Ovidiu Haţegan.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.