Oltchim a pierdut clar, aseară, în turul semifinalelor, un meci în care Viborg a dominat 60 de minute din 60
Un deznodămînt aproape stupefiant. Oltchim, aflată în premieră în semifinalele Ligii Campionilor, a încheiat îngenuncheată disputa cu Viborg, echipă pe care, sezonul trecut, o învinsese şi acasă, şi în deplasare. Aseară însă scenariul s-a scris cu totul altfel. Simplu şi direct pentru nordice, încîlcit, chiar strîmb în cazul vîlcencelor.
Oltchim nu a condus nici măcar o dată în partida de ieri. Mai mult, s-a aflat o singură dată la egalitate cu adversara sa, 1-1 în minutul 2. Viborg a cîştigat avantaj pe tabelă pas cu pas, dar într-o manieră tranşantă. S-a desprins pentru prima dată la 3 goluri în minutul 8, 6-3, apoi, cu precizie de bisturiu, a adăugat încă o lungime şi încă una, şi încă una. Cu o defensivă deseori derutată şi un atac intrat de multe ori în criză de neputinţă, vîlcencele au cedat teren. Revenirile în joc, datorate acţiunilor lui Elisei, Maier sau Manea, au fost scurte ca flacăra de chibrit. La pauză, tabela arăta 16-11 pentru oaspete, mai mult decît o tăioasă sirenă de alarmă.
Nici repriza a doua nu a adus renaşterea. Dimpotrivă. Diferenţa a crescut, în ciuda faptului că arbitrii greci au dictat 5 eliminări de două minute în tabăra nordică. Cu Mikkelsen, Althaus, Lunde şi Skov în formă, dar şi cu o Cristina Vărzaru excelentă, Viborg a stat mereu la cîrmă. Au fost 8 goluri în minutul 51, Vîlcea a revenit la 4, dar diferenţa a crescut iar. S-a terminat 34-28, calificarea în semifinale nu e jucată pînă nu se încheie şi meciul din Danemarca, însă cele 6 goluri în plus de ieri ale nordicelor atîrnă greu în balanţă.
"Viborg e calificată!"
Steluţa Luca, interul dreapta de la Oltchim, nu mai crede în minuni în meciul retur, de sîmbăta viitoare. "Viborg e sută la sută calificată. Diferenţa e prea mare ca să ne mai facem iluzii. Vom merge totuşi să jucăm, să spălăm puţin din această ruşine", a declarat Steluţa. Luca spune că Viborg e cea mai puternică echipă care a jucat în acest sezon la Vîlcea. "Şi-au dorit mai mult victoria, noi am avut emoţii prea mari şi nu am ştiut să trecem peste ele. Am demonstrat că nu merităm să fim în finală. Din păcate, ăsta e adevărul", a încheiat Luca.
"Nu am avut nouă metri"
Oana Manea, pivotul Oltchimului, crede că Vîlcea nu a avea nici o şansă aseară în faţa Viborgului atît timp cît nu a reuşit să marcheze decît foarte puţin de la 9 metri. "Nu ştiu dacă am avut vreo aruncare reuşită. De aici tot jocul nostru haotic. Ele nu au mai ieşit, pe semicerc a fost greu să luptăm cu masiva apărare daneză, iar extremele au avut puţine spaţii. E dureros, ne-am fi dorit să facem un meci bun, să cîştigăm şi să jucăm finala. Acum e din ce în ce mai greu", a spus Oana.
"Legate de mîini!"
"Nu am văzut jucînd Oltchimul aşa de prost. Am şi întîlnit un adversar puternic, care a ştiut să profite de toate greşelile noastre. Cred că presiunea a fost prea mare, de aici debutul foarte slab. Oricît am încercat să ne revenim, nu am mai putut şi Viborg a cîştigat clar, parcă fără să forţeze", a spus la final antrenorul Radu Voina. Tehnicianul crede că echipa sa a pierdut meciul de aseară în atac. "Nu am reuşit să desfacem apărarea daneză. Ştiam că duc foarte bine contraatacul şi faza a doua şi noi nu am făcut altceva decît să le dăm mingi pe care să le fructifice. Parcă eram legate de mîini şi de picioare", a spus supărat Voina. Acesta mai crede într-o minune, dar şansele sînt mici. "După meci m-am dus la ele în vestiar şi le-am încurajat. Acum ce să facem, trebuie să ridicăm capul şi să ne jucăm şansa pînă la capăt. Nu mai avem nimic de pierdut", a încheiat selecţionerul României.
Arbitri cu ghinion
Ţinuţi secret pînă cu cinci ore înainte de începerea partidei, arbitrii partidei de aseară, grecii Sotiris Migas şi Nikolaos Korres, au ajuns la Vîlcea la ora 16:00, cu două ceasuri şi jumătate înainte de începerea partidei. Ei au stat la Sibiu sîmbătă noapte şi au fost luaţi în ziua meciului, cu maşina, de către observatorul partidei, elveţianul Frederic Rudin. Migas şi Korres au condus aseară al doilea meci al Oltchimului în actualul sezon. Primul a fost în faza grupelor, la Togliatti, acolo unde Oltchim a pierdut la limită cu 33-34.
În numele tatălui
Cristina Vărzaru, extrema dreapta de la Viborg, a făcut aseară un meci excelent împotriva Oltchimului, echipa pentru care a evoluat între 1997 şi 2002. Huiduită de galeria Vîlcei, Cristina a trecut peste această primire. "Nu au făcut altceva decît să mă motiveze. Ştiu că oamenii mă apreciază la Vîlcea, e doar o parte a galeriei pe care nu o bag în seamă", a spus Cristina. Imbatabilă pe contraatac, Vărzaru a dedicat victoria în memoria tatălui ei, care a murit acum două luni. "Am jucat cu o mai mare ambiţie pentru că am ştiut că de undeva de acolo, de Sus, din Ceruri, el mă priveşte. Am văzut în sală un loc gol, cel pe care stătea el, e dureros cînd îţi pierzi un părinte, e o dramă, dar nu avem ce face, toţi sîntem muritori", a spus Cristina.
Voina la Europa FM
Antrenorul echipei Oltchim Rîmnicu Vîlcea, Radu Voina, este invitatul lui Ovidiu Ioaniţoaia în această seară, la Tribuna Zero. Emisiunea difuzată pe Europa FM începe la ora 22:30. Pentru a-i adresa în direct întrebări antrenorului Voina, puteţi suna la numărul de telefon 021-599.35.99.
"Am ştiut că Vîlcea e puternică pe centru, la nivelul interului stînga şi la combinaţiile cu pivotul. Am reuşit să anihilăm axul central al Oltchimului şi astfel ne-am uşurat misiunea. Calificarea nu e însă jucată"
Cristina Vărzaru, Viborg
2 înfrîngeri a suferit Oltchim pe teren propriu în ultimii cinci ani, ambele în acest sezon al Ligii Campionilor: 24-28 cu Podravka Koprivnica şi 28-34 cu Viborg
3 ani au trecut de cînd Viborg a pierdut un meci pe teren propriu în Liga Campionilor, 20-21 cu Krim Ljubljana în finala Ligii Campionilor în ediţia 2005-2006
5 milioane de euro e bugetul campioanei Danemarcei, Viborg fiind cea mai bogată echipă din lume în handbalul feminin
Sporturi • Handbal • LIGA CAMPIONILOR / OLTCHIM-VIBORG 28-34 (11-16)
Lecţie nordică
Articol de Marian Ursescu — luni, 13 aprilie 2009
{{text}}