Preliminarii CM 2010

Piţi nu cedează

Articol de Viorel Tudorache  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Selecţionerul o ţine pe-a lui: ori primeşte despăgubiri de 300.000 de euro, ori dă FRF în judecată la FIFA şi cere toţi banii din contract, 500.000 de euro

Liniştea care s-a aşternut în jurul demiterii selecţionerului Victotr Piţurcă e doar o perdea de fum. Selecţionerul a amînat un răspuns ferm, dar surse apropiate acestuia spun că s-a decis: nu va accepta propunerea de reziliere amiabilă a contractului şi despăgubirea de 250.000 de euro, propusă de FRF.

El consideră că Mircea Sandu nu se poate prevala de clauza de rezilere în legătură cu epuizarea şanselor matematice de calificare ale "naţionalei" la Mondialul 2010. Ca să prindă turneul final, România trebuie să cîştige toate meciurile, în Lituania, în Franţa, cu Austria, în Serbia şi cu Feroe, iar Serbia să bată Franţa.

Aşteaptă preavizul
Cum funcţia de selecţioner este considerată una de conducere în cadrul FRF, Victor Piţurcă aşteaptă preavizul de 30 de zile din partea şefilor de la Casa Fotbalului. ;)

"Piţi e dezamăgit de cum s-au purtat cei de la FRF cu el, încă o dată, după episodul din '99. De data asta nu vrea să facă nici un compromis. Ori primeşte 300.000 de euro şi semnează rezilierea contractului, ori aşteaptă să i se comunice oficial că a fost demis şi se va adresa instanţelor FIFA, pentru a obţine toţi banii din contract, 500.000 de euro", a spus un apropiat al antrenorului. :X

Dinu a luat, Loţi a dat
În '93, după ce a fost demis în timpul preliminariilor pentru SUA '94, Cornel Dinu a dat FRF în judecată, în intsnţele civile. A cîştigat 60.000 de dolari. În cazul lui Ladislau Boloni a fost invers. În 2001, Loţi a demisionat şi a plecat la Sporting Lisabona. Mircea Sandu a făcut reclamaţie la FIFA, care l-a obligat pe Boloni să plătească Federaţiei despăgubiri în valoare de 70.000 de dolari. Franţa.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.