Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   DINAMO - RAPID, AZI, ORA 20:45, ANTENA 1 ŞI GSP.RO

Remaniere

Articol de Cătălin Popescu   —  miercuri, 15 aprilie 2009

După ce în campionat au pierdut cu 3-0 în faţa lui Dinamo, rapidiştii vor efectua mai multe modificări în primul "11"



Giuleştenii îşi joacă azi una dintre ultimele şanse de a evolua sezonul viitor într-o competiţie europeană. Cum în campionat lupta pentru primele 5 locuri e acerbă, iar alb-vişiniii au un program dificil în acest retur, aceştia vor să-şi asigure prezenţa în Europa League, fosta Cupă UEFA, prin intermediul Cupei României. De aceea, meciul din această seară e privit de rapidişti ca o adevărată finală a sezonului: "Nu ne permitem să ratăm acest obiectiv, trebuie neapărat să trecem mai departe pentru că în Liga I ne va fi foarte greu să mai obţinem un loc de cupe europene".



Dezamăgit de echipa pe care a trimis-o pe teren în urmă cu 10 zile, cînd dinamoviştii s-au impus la pas în Ştefan cel Mare (3-0), Marian Rada va efectua mai multe schimbări în formula de start. Bozovici nu va fi titular nici azi, locul său fiind luat de Perjă, fundaş ce a avut o prestaţie bună la Urziceni. De asemenea, Marius Constantin nici nu va fi în lot, fundaşul plecînd ieri la Braşov. "Trece printr-o perioadă dificilă şi îl înţelegem", a explicat Nicolae Manea. Marius a refuzat să joace la Urziceni, iar cu Timişoara a gafat decisiv la primul gol al bănăţenilor.



Revine Pitbull

O altă modificare la care Marian Rada se gîndeşte serios e introducerea din primul minut a lui Claudio Pitbull, în locul lui Joao Paulo. Ultima partidă în care Pitbull a jucat titular a fost cea de la Cluj, cu CFR, cînd atacantul împrumutat de la Porto i-a exasperat pe rapidişti cu ratările sale. În fine, Marinescu va apăra şi azi, chiar dacă a greşit la golul marcat de Bilaşco, etapa trecută.



Şi Dinamo schimbă

Nu doar Marian Rada va efectua mai multe modificări în primul "11". Antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, îi va menaja azi pe Lobonţ, Cristea, Dănciulescu, Torje, Blay şi Simao, locul lor în teren urmînd să fie luat de Dolha, Mitea, Zicu, Ze Kalanga, Scarlatache şi Izvoranu.



Cesinha nu poate

Carlos Cesinha i-a refuzat pe conducătorii giuleşteni, care l-au rugat să joace azi, spunîndu-le că nu mai vrea să forţeze. "Mă doare genunchiul! Am intrat nerefăcut cu Dinamo în campionat, la fel cu Poli Timişoara, nu am jucat bine, iar fanii m-au taxat pentru asta. Voi intra doar cînd voi fi sută la sută apt!", le-a spus brazilianul şefilor din Grant. Mijlocaşul de 29 de ani nu va fi nici măcar rezervă diseară.



"Am greşit cînd am alcătuit echipa, trebuia să utilizez mai mulţi jucători care erau mai odihniţi. Cred că altfel ar fi stat lucrurile dacă trimiteam altă formaţie în teren"

MARIAN RADA, după Dinamo - Rapid 3-0



FLASH



"Ne-am luat măsuri"


Directorul tehnic Nicolae Manea spune că rapidiştii sînt pregătiţi pentru orice, chiar şi pentru loviturile de la 11 metri. "Sîntem gata de derby! Dacă se va ajunge la penaltyuri, nu e nici o problemă, jucătorii noştri sînt pregătiţi pentru asta. E un meci dificil şi decisiv pentru viitorul nostru. Dacă vrem în Europa, trebuie să cîştigăm", a spus Manea. (Cristina Negrilă)



Neagă aranjamentul

Nicolae Manea spune că o înţelegere între Rapid şi Dinamo nu va fi posibilă niciodată: "Se tot zvoneşte că ne-am fi înţeles cu cei din Ştefan cel Mare să-i lăsăm să cîştige în campionat pentru a ne da meciul din Cupă. Să fie clar pentru toată lumea: noi nu ne pretăm la astfel de mizerii! Fanii noştri aşteaptă cu interes astfel de partide şi nu ne putem bate joc de ei". (Cristina Negrilă)



Urmele derby-ului

Ca şi la partidele cu Timişoara şi cu Urziceni, Vasile Maftei şi Ovidiu Herea vor evolua cu dureri la picioare. Ambii jucători au suferit mai multe contuzii pe tibie (foto) în meciul de acum 10 zile jucat în Ştefan cel Mare. "Nu e o problemă, asta e viaţa de fotbalist. Mai nasol a fost că după acel meci am fost acuzaţi că nu am dat totul pe teren", au spus aceştia. (Andrei Crăiţoiu)



Ultimele noutăţi

» Manea spune că rapidiştii nu vor juca în roz: "Cred că vom folosi echipamentul alb complet sau cel vişiniu, dacă Dinamo va evolua în alb. La bustul gol nu avem cum să jucăm pentru că nu avem şorturi adecvate".

» Rapidiştii au comentat arestarea lui Cornel Penescu. "L-am crezut mereu un om curat, dar dacă a greşit să plătească. Nu doar el, ci toţi cei vinovaţi!", a spus Manea.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.