Pentru a preîntîmpina violenţele, Jandarmeria va filma în permanenţă galeriile celor două echipe
După incidentele de la derby-ul din campionat, de acum două etape, în care suporterii lui Dinamo şi cei ai Rapidului s-au bătut cu pietre şi torţe, Jandarmeria Română a decis ca efectivele trimise azi pe arena "Nicolae Dobrin" să fie mult mai numeroase. Motivul? Derby-ul "sferturilor" Cupei se va desfăşura la 130 de kilometri de Capitală, 2.000 de fani vor părăsi Bucureştiul cu destinaţia Piteşti, iar din acest motiv meciul este considerat unul cu grad de risc foarte ridicat.
Interesant e că ultraşii vor fi supravegheaţi cu ajutorul sistemelor video înaintea, în timpul şi după terminarea partidei. "În acest fel, numărul turbulenţilor va fi aproape nul. Trebuie să punem capăt acestor incidente, iar amenzile maxime şi interdicţia pe stadioane îi vor determina să gîndească de cinci ori înainte de a mai face prostii", au declarat surse din cadrul Jandarmeriei.
Măsuri speciale
- aproximativ 700 de jandarmi vor asigura liniştea la derby-ul de la Piteşti
- 100 de jandarmi în civil, răsfiraţi în tot stadionul, vor filma suporterii care instigă la violenţă şi participă la eventuale scandaluri
- biletul de meci trebuie însoţit de cartea de identitate, altfel intrarea nu va fi permisă
- cine va aprinde sau va arunca pe teren torţe, indiferent de gramajul acestora, va avea interdicţie un an de zile pe stadione
- cîte 50 de jandarmi ai forţelor speciale vor fi distribuiţi pentru a însoţi de la Bucureşti pînă la stadionul din Piteşti cele două galerii
900 de suporteri roş-albi vor face deplasarea în mod organizat la Piteşti. Rapidiştii vor veni în număr de 600
Fotbal • Cupa Romaniei • DINAMO - RAPID, AZI, ORA 20:45, ANTENA 1 ŞI GSP.RO
Suporterii vor fi supravegheaţi video!
Articol de Gazeta Sporturilor — miercuri, 15 aprilie 2009
{{text}}