Liga 1

Dinamo :) / Steaua :(

Articol de Ionuţ Iordache  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Formaţia din Ştefan cel Mare ar fi avantajată în cazul în care FC Argeş va fi retrogradată, în timp ce roş-albaştrii vor avea de pierdut


Comisia de Disciplină va analiza astăzi, începînd cu ora 14:00, dosarul în care Cornel Penescu, patronul lui FC Argeş, este acuzat că a corupt mai mulţi arbitri din Liga I. Conform regulamentului, o echipă găsită vinovată de acte de corupţie va fi retrogradată în liga imediat inferioară. Dacă piteştenii vor ajunge în această situaţie, echipa din Trivale va pierde cu 3-0 toate meciurile rămase de jucat din momentul luării deciziei, în timp ce rezultatele înregistrate pînă atunci vor rămîne valabile.

Această ipostază va avantaja formaţiile care mai au de jucat cu trupa lui Ionuţ Badea, ca Dinamo sau CFR Cluj, şi care vor cîştiga la masa verde. Ele au un atu în plus în faţa echipelor ce au dat deja piept cu piteştenii şi care au pierdut puncte, situaţie în care se află Steaua, Rapid, Poli Timişoara sau Unirea Urziceni.


7 meciuri din cele 25 jucate de FC Argeş în acest campionat apar în dosarul DNA

Se ascute lupta la retrogradare!
În cazul în care Comisia de Disciplină ajunge la concluzia că FC Argeş este vinovată, piteştenii vor fi retrogradaţi direct în Liga a II-a, indiferent de numărul punctelor strînse. Din acest motiv, vor mai pica doar ultimele trei clasate, ocupanta poziţiei a 15-a rămînînd în Liga I. În acest moment, pe locul 15 se află Farul, cu 23 de puncte, iar pe 16 este Gaz Metan, cu doar două puncte mai puţin decît constănţenii.

"Noi vrem să jucăm toate meciurile pe teren şi nu vrem să profităm de retrogradarea argeşenilor. Oricum, ne dorim să ieşim campioni înaintea meciului cu ei, din ultima etapă"
VASILE TURCU, vicepreşedinte Dinamo

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.