GSP special   •   Pariori.ro   •   GLORIA BISTRIŢA - OŢELUL GALAŢI, AZI, 17:00, liveTEXT pe GSP.RO

Gloria Bistriţa - Oţelul Galaţi, rezultat ştiut de pariori?

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 21 aprilie 2009

Netelevizat, meciul disputat sâmbătă între Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi ridică unele semne de întrebare în privinţa corectitudinii rezultatului final (3-0 în favoarea gazdelor), cota pentru o victorie a echipei antrenate de Ovidiu Sabău scăzând înainte de startul partidei la nu mai puţin de 31 de case de pariuri.



În astfel de cazuri, cota unei variante a unui eveniment sportiv scade doar dacă clienţii agenţiei pariază foarte mult pe acea variantă.



Cu această victorie, Gloria a adunat 29 de puncte şi se află la o distanţă de 6 lungimi faţă de primul loc retrogradabil, ocupat în prezent de Farul. În schimb, Oţelul, cu cele 32 de puncte strânse în 25 de etape, se află pe un liniştitor loc 11.



În acest retur, Oţelul a mai pierdut puncte şi cu Gloria Buzău, victoria 'lanternei roşii' fiind rezultatul cu cele mai mici şanse de izbândă în actuala stagiune, conform cotaţiilor oferite de bookmakeri.



Pentru Gloria urmează un program dificil, cu 4 partide împotriva unor echipe din prima jumătate a clasamentului, în vreme ce gălăţenii se pregătesc la rândul lor de un calendar încărcat, însă, mai întâi, oamenii lui Grigoraş se vor duela în propriul fief cu Farul.



Statistica ultimelor sezoane spune că 38 de puncte sunt de ajuns pentru menţinerea pe prima scenă a fotbalului din România.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.