Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - GLORIA BISTRIŢA, GSP TV şi fazeVIDEO în timp real pe gsp.ro, ora 17:00

După ce a marcat trei goluri, Marius Niculae i-a luat locul în poartă lui Lobonţ. Portarul dinamovist ratează tot restul sezonului!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 21 aprilie 2009

În minutul 76 al partidei Dinamo-Gloria Bistriţa, Bogdan Lobonţ a sărit pe centrare la o fază banală de joc, însă aterizarea portarul dinamovist a fost una nefastă, acesta călcînd greşit şi fiind nevoit să părăsească terenul. Acesta va fi supus unor investigaţii amănunţite, fiind suspect în primă fază de ruptură de menisc. După primele estimări, Bogdan Lobonţ va trebui să stea pe tuşă cel puţin 5 luni, ratînd astfel tot restul sezonului.



Cu exact un minut înainte de accidentarea goalkeeperului, Mircea Rednic efectuase şi ultima schimbare permisă de regulament, Miranda în locul lui Papa Malick, astfel încît în poartă s-a oferit să intre Marius Niculae, autorul celor trei goluri dinamoviste de pînă în acel moment.



Golgeterul "cîinilor" a avut două intervenţii salutate cu urale de către public, reuşind chiar să declanşeze şi contraatacul de la golul patru, marcat de Miranda.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.